Luni şi marţi (3 și 4 decembrie), începând cu ora 9.00, strada Neagoe Basarab va fi închisă pe segmentul cuprins între strada Negoiu şi str. Pictor Pop, iar strada Pictor Pop, va fi închisă în zona Star, până la nr 22, pentru lucrări de modernizare a reţelei electrice.
Potrivit unui anunț al Primăriei Brașov, circulaţia va fi redirecţionată pe străzile Dobrogeanu Gherea şi Negoiu. După această perioadă, pe strada Pictor Pop se va circula pe o bandă, pe tot parcursul săptămânii viitoare.
Reamintim că tot în cadrul lucrărilor desfăşurate de Electrica SA pentru modernizarea reţelelor electrice, pe strada 13 Decembrie se lucrează pe tronsonul cuprins între strada Mircea cel Bătrân şi Bulevardul Gării, acestea afectând trotuarul, staţiile RATBV, zona de aşteptare taxi, şi în o parte din parcul Tractorul, pe aliniamentul căii ferate.
Data estimată pentru finalizarea lucrărilor este 15 decembrie, în funcţie de starea vremii.
De asemenea, pe strada Hărmanului, pe sectorul dintre Lemexim şi strada Rozelor (Rompetrol), sunt afectate zona trotuarului, zona verde şi o serie de parcări de reşedinţă. Pe strada Hărmanului se lucrează şi în zona dintre pasajul de cale ferată şi Autogara 3 Codreanu, pe trotuar şi pe zona verde.
Data estimată a finalizării lucrărilor în această zonă este tot 15 decembrie.