Circulație închisă pentru lucrări la trecerea la nivel de cale ferată, în Prejmer

Circulație închisă pentru lucrări la trecerea la nivel de cale ferată, în Prejmer

Traficul rutier va fi închis la trecerea la nivel cu calea ferată pe DJ 112D în localitatea Prejmer, județul Brașov, începând de astăzi, până sâmbătă seara.

Serviciul Rutier Brașov a emis la data de 27 noiembrie a.c. aviz pentru închiderea circulației rutiere în vederea realizării lucrării de “Reabilitare trecere la nivel cu calea ferată”, trecere la Nivel km. 16+905 (km c.f.) intersecție cu DJ 112D din localitatea Prejmer, jud. Brașov.

Astfel, pentru executarea lucrării de reparaţie a trecerii la nivel cu calea ferată, circulaţia va fi închisă de astăzi, 28 noiembrie, de la ora 08.00, până sâmbătă, 30 noiembrie, ora 20.00.

Indicatoarele de acces interzis (cu tăblița adițională privind perioada și intervalul orar) și drum în lucru, se vor amplasa în patru puncte, respectiv:

  • DN 10 intersecție cu DJ112D, localitatea Prejmer, sens Brașov – Teliu;
  • DN 10  intersecție cu DJ112D, localitatea Prejmer, sens Teliu – Brașov;
  • DN 11  intersecție cu DJ112D, localitatea Lunca Câlnicului, sens Brașov – Chichiș;
  • DN 11  intersecție cu DJ112D, localitatea Lunca Câlnicului, sens Chichiș – Brașov.
Alte articole:   Junii Brașovului coboară în Cetate în Duminica Tomii. Programul complet al evenimentelor din Săptămâna Luminată

Pentru conducătorii vehiculelor care se deplasează dinspre localitatea Teliu spre mun. Brașov va fi amplasat indicator rutier de orientare cu privire la ruta alternativă, prin deplasarea pe DN10 până la pasarela de acces pe DN11, apoi pe DN11 spre localitatea Lunca Câlnicului.

Dinspre localitatea Lunca Câlnicului deplasarea se va face pe același itinerariu, respectiv pe DN 11 până la pasarelă, apoi pe DN10 până la localitatea Prejmer.

Deplasarea dinspre municipiul Brașov spre localitatea Lunca Câlnicului se va face pe DN11, iar spre localitatea Prejmer pe DN11, până la pasarela de acces pe DN10, itinerariul de deplasare urmând a fi continuat pe DN10.

Alte articole:   Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus 

Foto: arhiva

 

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate