
Deşi, autoritățile au anunțat că vor finaliza pe 24 aprilie lucrările la pasajul dintre Brașov și Sânpetru, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, de fapt, circulația va fi reluată doar după 15 mai.
Potritivit reprezentanţilor CNAIR SA, „finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru data de 24 aprilie, dacă nu vor interveni întreruperi din cauza fenomenelor meteo nefavorabile. După această dată, urmează procedura de pregătire a Recepţiei la Terminarea Lucrărilor şi recepţia în sine, care este estimată să aibă loc între 15-18.05.2017“.
În aceste condiții, CNAIR a anunțat că Pasajul şi nodul rutier de la km 2+764 vor fi deschise traficului rutier şi pietonal până cel mai târziu la data de 18 mai.
„Pentru realizarea termenelor mai sus menţionate, a fost absolut necesară devierea traficului rutier prin sensurile giratorii de la începutul şi respectiv sfârşitul Tronsonului II al Variantei de Ocolire. Traficul pietonal între Braşov şi Sânpetru va fi posibil să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă pe trotuarul special proiectat şi amenajat pe pasaj şi pe cele două rampe ale acestuia, tot începând cu data admiterii Recepţiei şi deschiderii traficului rutier, respectiv 18 mai”, a precizat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.