Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că partidele din coaliţia de guvernare vor ca România să aibă până la sfârşitul anului un buget de stat şi că vor veni cu o reducere a TVA la gigacalorie pe perioada iernii, relatează Agerpres.
El afirmă că una dintre măsurile avute în vedere este menţinerea, pentru următoarele trei luni, la 5% a taxei pe valoarea adăugată pentru gigacalorie.
Liderul PSD subliniază că în bugetul de stat pentru anul viitor va fi respectat deficitul bugetar asumat.
„Încercăm în acest moment ca până la sfârşitul anului să avem buget de stat. Ministrul de Finanţe o să vină cu anumite impacturi pe anumite măsuri şi cred că în cursul zilei de mâine, cel târziu luni, o să terminăm aceste socoteli. Ce este important, că o să venim cu o reducere a TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii – ianuarie, februarie, martie – astfel încât să fie cât mai suportabil. Să rămână 5% (taxa pe valoarea adăugată pentru gigacalorie – n.r.)”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară, la finalul şedinţei coaliţiei.
El a adăugat că măsurile care sunt deja în programul de guvernare vor fi aplicate în proiectul de buget de stat şi nu se mai negociază.
„Discutăm şi implementarea, de exemplu, a radarului mărfurilor, paşii de implementare, s-ar putea în anumite zone în maximum şase luni toată lumea să funcţioneze pe factură electronică, în zonele în care exista până acum evaziune foarte mare”, a precizat liderul PSD.
Ciolacu a menţionat că s-a mai discutat în şedinţa de coaliţie şi despre o taxă de 1% din cifra de afaceri pentru companiile cu cifra de afaceri de peste 100 de milioane, dar nu s-a luat nicio decizie în acest sens.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!