Cine sunt cei 6 români care apar în Topul Forbes cu miliardarii lumii

Cine sunt cei 6 români care apar în Topul Forbes cu miliardarii lumii

În clasamentul miliardarilor lumii publicat marţi, 2 aprilie, de revista Forbes se află și șase români, potrivitNews.ro.

Daniel Dines, în vârstă de 52 de ani, cofondatorul şi CEO-ul companiei din domeniul tehnologiei UiPath, este cel mai bogat dintre cei șase români din lista Forbes cu miliardarii lumii.

Averea sa e estimată de Forbes la 2,7 miliarde de dolari, ocupând locul 1.238 în clasamentul în care apar 2.781 de bogați din întreaga lume, ale căror averi însumează cel puţin un miliard de dolari.

Următorul român din top este Ion Ţiriac, în vârstă de 84 de ani, a cărui avere totalizează 2,1 miliarde de dolari. Fostul tenismen și-a adjudecat locul 1.545 în clasamentul Forbes cu averea sa câștigată în domeniul bancar şi al asigurărilor, în real estate şi auto. Țiriac a intrat prima dată în acest top în 2019, când figura cu o avere 1,2 miliarde de dolari. Cinci ani mai târziu a atins cea mai mare valoare estimată a averii sale (față de 2 miliarde de dolari, în 2023).

Alte articole:   S-a întors roata. Ungurii vin la cumpărături în vestul României

Dragoş Pavăl, 57 de ani, cofondatorul lanţului de magazine de construcţii şi bricolaj Dedeman, este al treilea român din listă. Cu o avere de 2 miliarde de dolari, el se situează pe locul 1.623 în clasamentul Forbes. Averea sa este în creștere față de 2023, când însuma 1,7 miliarde.

Fratele său, Adrian Pavăl, 55 de ani, cofondator Dedeman, figurează pe locul 2.152 în lista Forbes, cu o avere estimată la 1,4 miliarde de dolari (anul trecut apărea în același clasament cu 1,1 miliarde de dolari).

Fraţii Pavăl şi-au fondat afacerea în 1992. De la un singur punct, în Bacău, au ajuns la 57 de magazine. Ei deţin, de asemenea, acţiuni la mai multe companii româneşti cotate la bursă şi un portofoliu de proprietăţi imobiliare în Bucureşti şi în Cluj-Napoca, potrivit News.ro.

Alte articole:   Nouă din zece angajați la stat consideră că dețin competențe digitale avansate, doar pentru că știu să navigheze pe internet

Cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, cel de-al cincilea miliardar al României din acest clasament este Ion Stoica, 59 de ani, cofondator şi preşedinte executiv al startup-ului de software Databricks, evaluat la 38 de miliarde de dolari în august 2021, care-i are printre investitori pe giganţii cloud Microsoft şi Amazon.

În clasamentul ForbesIon Stoica (care locuieşte în Statele Unite) ocupă locul 2.410.

Stoica a cofondat Databricks împreună cu şase colaboratori de la UC Berkeley care au construit popularul motor de analiză a datelor Apache Spark. Databricks foloseşte inteligenţa artificială pentru a ajuta companiile să stocheze şi să utilizeze datele lor.

Alte articole:   ANM: Praf saharian deasupra României în următoarele două zile

Matei Zaharia, partenerul său de afaceri în vârstă de 38 de ani, cofondator şi director de tehnologie al startup-ului de software Databricks și creierul din spatele popularului motor de analiză Apache Spark, figurează pe aceeaşi poziţie în clasamentul Forbes, 2.410. Averea estimată a acestuia se ridică la 1,2 miliarde de dolari.

Sursa: adevarul.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

 

Distribuie dacă îți place!