În mintea multora dintre noi, încă mai există convingerea că Finanțele românești au suferit o reformă profundă, care va duce la o funcționare ireproșabilă a sitemului, gândită de „ucenicii“ care au șanse reale să se califice la locul de muncă.
Dacă n-am ști că o parte dintre cei cinci comisari ai Gărzii Financiare Brașov, puși pe tușă de celebrul ordin de reorganizare, gândit parcă la o întâlnire de amatori ai politicii românești, au lucrat la dosare grele aflate în diverse faze de cercetare, atunci am înclina să-i credem pe cei care au dezorganizat pur și simplu o institiție lăudată mai tot timpul chiar de ei.
Ca să fie siguri că, actualii comisari nu le vor deranja rudele de diverse grade implicate din umbră în afaceri foarte rentabile, strategii haoticei reorganizări se pare că au pus la cale mutarea lor în orașe „liniștite”, astfel încât să-i determine să demisioneze din Garda Financiară.
Pentru că mai-marii finanțelor românești au bănuit că justiția nu va lăsa la discreția lor aplicarea unor ordine ilegale, au identificat urgent orașele unde rudele lor de diverse grade nu pot fi deranjate de controale financiare, și în scurt timp se pare că „exmatriculații” vor beneficia de vize de flotanți pentru 6 luni.
Aceeași strategie, demnă de toată aprecierea acelora dintre noi care încă mai cred că „băieții deștepți” ne vor binele, urmează probabil să se aplice și unor inspectori vamali care au avut curajul să constate că rudele de diverse grade ale unor „vârfuri” ale finanțelor sunt de partea cealaltă a legii.
Strategia ieftină de mutare a comisarilor care au deranjat diverse afaceri sau înțelegeri bazate pe sume negociabile, s-a aplicat deja la Brăila, unde „exmatriculații” își caută deja locuințe în zone pitorești al României. http://www.obiectivbr.ro/deschidere/60264-comisarii-repeteni-plimbai-prin-ara.html.
Voi care credeţi că sunt cauzele pentru care au fost îndepărtaţi unii comisari de la Garda Financiară?