
De câteva săptămâni asistăm la un adevărat război al declarațiilor și al acuzațiilor pe tema Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav (AIBG).
Se pare că există un anume interes de a dinamita relația dintre AIBG și Romatsa. Iar paie pe foc pune șeful companiei Dan Air și o anumită publicație online, de care vom face vorbire puțin mai târziu.
Până la urmă, i-a promis cineva lui Matt Ian David că se va prelungi programul AIBG la un anumit termen?
De la bun început, s-a anunțat care este programul AIBG: 12 ore. S-a stabilit intervalul 7.00 – 19.00. Dar Romatsa a precizat că acest interval nu este bătut în cuie, ci poate fi translatat, de exemplu, 10.00 – 22.00, la solicitarea operatorilor aerieni.
Deci, Dan Air și alte companii aeriene au fost înștiințate care este programul de funcționare al AIBG. Apoi, să începi să ataci Romatsa că așa vrei tu Dan Air un anume program, fără să existe rațiuni economice de funcționare atât pentru AIBG, cât și pentru Romatsa, ridică un semn de întrebare în privința bunei credințe a operatorului.
La un program de funcționare de 12 ore, la Brașov ar trebuie să existe, zilnic, 14-16 aterizări și decolări pentru ca AIBG să ajungă la Break-even (pragul de rentabilitate). Forțarea unui program extins înseamnă doar cheltuieli mult mai mari pentru AIBG. Cine acoperă pierderile? Consiliul Județean Brașov. Adică brașovenii din banii lor.
Așa că, înainte să facem mișto-uri (că la astea suntem buni) și să dăm sfaturi cum trebuie să funcționeze un aeroport, ar trebui să ascultăm ce spun cei care se pricep. Nu cred că există cineva de bună credință care să spună că cineva de la Consiliul Județean a blocat cu bună știință funcționarea Aeroportului cu program nonstop. Dar se justifica, oare?
Apoi, cei care se cred deștepți la toate, își asumă ei toate cheltuielile care rezultă dintr-o astfel de decizie? Că nu e vorba doar despre specialiștii Romatsa care trebuie angajați, ci și de la SRI, Vamă, Poliție, personal administrativ (de le curățenie și încărcat/descărcat bagaje până la specilaiștii ISU sau cei care trebuie să asigure deszăpezirea la iarnă, de exemplu).
Știm, pe cei care fac jocuri împotriva AIBG și vor să bage bățul prin gard la Romatsa nu-i interesează. Sau poate îi interesează altceva, altul e scopul…
De ce publică ziarul de casă al USR un fakenews?
Am publicat zilele trecute, AICI, o discuție ireală între cel care se prezintă șeful bizbrasov.ro, Ovidiu Vrînceanu și CEO Dan Air, Matt Ian David.
Deja opinia publică este scandalizată de modul cum se încearcă manipularea pe tema Aeroportului. „Să le zici că vorbești cu mine, dar să îți dea ceva. Ce ai tu nevoie…”. Asta îi scria ziaristul lui Matt. Iar acesta din urmă nu s-a scandalizat că i s-au pus în cârcă vorbe pe care nu le-a rostit niciodată.
Dar CEO Dan Air a avut grijă să dea un comunicat de presă fără să îl întrebe nimeni dacă e implicat în demiterea directorului AIBG. S-a scos singur la tablă fără să îl întrebe nimeni. L-a suspectat cineva că ar fi implicat? În schimb, rolul acelui comunicat a fost de a aduce un nou atac la adresa Romatsa, în timp ce lua apărarea AIBG. Adică, din nou inflamarea relațiilor între cele două părți.
Revenind la dezvăluirea numelui celui care a făcut aceste jocuri murdare cu Dan Air, Ovidiu Vrînceanu, facem precizarea că am dat curs numeroaselor cereri din partea ziariștilor brașoveni care doreau să nu fie suspectați de opinia publică de faptul că s-ar complăcea în astfel de demersuri. Apoi, oameni din toate domeniile – de la antreprenori până la simpli angajați ne-au trimis mesaje sau au sunat să le spunem despre cine este vorba.
Așa că vă lăsăm să (re)citiți cum a decurs discuția între cei doi.
În discuție mai apare un nume, Ovidiu, care este și el ziarist la bizbrasov.ro. Și care, coincidență, a pus-o de o petiție online semnată de Kron Cast Media, prin care lumea să voteze că vrea Aeroportul din Brașov 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Toate bune și frumoase. Dar, după cum arătam mai sus, nesustenabil din punct de vedere economic la acest moment.
Apoi, Kron Cast Media l-a găzduit pe Matt unde acesta și-a continuat lupta împotriva Romatsa… Multe coincidențe.
Nu putem să nu remarcăm pentru cine se face petiția și cităm autorul: „Decizia primei companii aeriene care a deschis curse regulate de pe aeroportul nostru de a le suspenda se bazează pe pierderile financiare suferite într-un interval de cinci luni, atribuite în mod direct imposibilității de a opera pe tot parcursul zilei”. Când a luat decizia operatorul știa care este programul. Chiar atât de prost este managementul și nu a făcut minime calcule de costuri? Apoi, o dată a zis că pierderile sunt de 2,5 milioane de euro, apoi 1 milion. Realitatea este alta. Dan Air a încasat aproximativ 3.500.000 de euro cu un cost de aproximativ 350.000 euro pe luna.
În altă ordine de idei, se tot vehiculează diverse sume despre datoriile AIBG către Romatsa. Ce trebuie să știe opinia publică este faptul că, în contract, scrie foarte clar că, la sfârșitul anului, se face un calcul pe tema taxei încasate de Romatsa de la operatorii aerieni, iar acești bani se scad din taxa pe care AIBG trebuie să o plateasca. Deci Brasovul nu datorează sumele vehiculate de unii. Mai mult, în momentul în care AIBG are suficiente zboruri, Romatsa nu mai primește niciun ban, încasând acele sume de la operatori.
Cui prodest? Quid prodest?
Nu o dată s-a vehiculat faptul că politicienii au interese obscure și ca să și le îndeplinească sunt în stare „să calce pe cadavre”. Punerea în funcțiune a Aeroportului a adus un val imens de simpatie fostului președinte al Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care a și fost propulsat ministru la remanierea guvernamentală.
Acum, anunțul că va candida la alegerile locale, a întristat tabăra USR, care nu are la capitolul realizări nimic notabil și comparabil, din păcate pentru comunitatea din Brașov. Așa că, puse cap la cap, unele lucruri încep să se lege.
Dar nu este prima dată când nu mor caii când vor câinii. Brașovenii vor acest aeroport funcțional. Trebuie spus că AIBG trebuie să funcționeze cu prețul corect, pentru că niciun om de afaceri, niciun antreprenor, dacă este bun manager, nu se aruncă să facă cheltuieli dacă nu se justifică.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!