Agenți de la Poliția Locală Făgăraș le-a stricat petrecerea în aer liber unor tineri care consumau băuturi alcoolice şi ascultau muzică la volum mare pe spaţiul public.
Cei cinci tineri petrecăreți, cu vârste cuprinse între 19 și 21 ani, se distrau în apropierea Stadionului Municipal din Făgăraș, însă au ignorat faptul că este toiul noapții și sunt într-un loc public.
Tinerii au fost dscoperiți de polițiștii locali și amendați.
„În noaptea de 30/31.07.2019 în jurul orelor 02:00, în timpul patrulării în zona stadionului municipal, a fost identificat un grup de 5 tineri cu vârste cuprinse între 19 și 21 ani care consumau băuturi alcoolice și deranjau liniștea publică prin producerea de sunete la intensitate ridicată cu un sistem audio al unui autoturism marca Volkswagen aparținând unuia dintre tineri. S-a procedat la identificarea și sancționarea acestora, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale, conform Legii 61/1991 Rep.”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Făgăraș.
Valoarea celor cinci amenzi contravenţionale este de 1.400 de lei.
Foto: arhiva