În vederea efectuării unor lucrări de cuplare conductă, Compania Apa Brașov anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile, în cursul zilei de astăzi, 24 iulie, pe cinci străzi din centrul orașului.
Astfel, furnizarea apei va fi întreruptă, în intervalul orar 9.00-16.00, pe străzile:
- Dr. Victor Babeș
- Dr. Felix
- Dr. Toma Ionescu
- Dr. Cantacuzino
- Dr. Al. Davila
„Îi rugăm pe toţi consumatorii din zona menționată să îşi asigure rezerva minimă de apă și îi asigurăm că vom face tot posibilul să finalizăm lucrarea în cel mai scurt timp. Pentru informații suplimentare apelați 0268 926 – Centrul de informații clienți. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, spun reprezentanții Companiei Apa.