18.00 Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului Curţii de Apel Braşov, urmărirea penală în acest dosar a început încă din 8 iulie, pentru infracţiunea de evaziune fiscală „reţinându-se că societăţi comerciale din municipiul Braşov, având ca obiect de activitate transportul în regim de taxi şi de închiriere, nu evidenţiază integral în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile reale obţinute“.
Procurorii nu au precizat câte firme, şi nici câte persoane sunt vizate în acest dosar. Ulterior, în data de 10 noiembrie, a fost extinsă urmărirea penală în cauză, deoarece procurorii au avut indicii că societăţile vizate „au implementat un mod de lucru având ca scop obţinerea de venituri prin folosirea de acte justificative nereale obţinute ca urmare a utilizării frauduloase a aparatelor de taxat“, se mai arată în comunicat.
Până în prezent, a fost stabilit un prejudiciu adus bugetului de stat estimat la suma de cinci milioane de lei. La prejudiciul adus bugetului de stat a contribuit şi indiferenţa clienţilor în a solicita bonurile fiscale pentru cursele efectuate şi achitate.
La ora transmiterii acestei ştiri, sunt în desfăşurare audieri la Parchet, percheziţii şi acţiuni de depistare în flagrant a suspecţilor evazionişti.
Până în acest moment, s-au pus în executare şase mandate de aducere pe numele unor administratori ai societăţilor vizate.
13.00 Purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, cms șef Liviu Naghi, a precizat că acțiunile vizează depistarea autoturismelor tip taxi care folosesc un sistem fraudulos de taxare, generându-se astfel infracțiuni de evaziune fiscală. De asemenea, în baza autorizațiilor emise de magistrați, polițiștii efectueaza azi 6 percheziții în municipiul Brașov.
„Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care va emite un comunicat de presă cu privire la infracțiunile constatate, prejudiciul cauzat și persoanele cercetate“, a mai menționat Naghi.
10.20 Peste 260 de polițiști, jandarmi și procurori, mulți veniți și din județele învecinate, au descins la Brașov în cadrul celei mai mari razii care a avut în județul nostru în ultimii 20 de ani.
Toți taximetriștii din trafic sunt duși în parcarea de la Roman SA, de pe strada Poienelor. Aici sunt cercetați în legătură cu afaceri necurate cu gaz lichefiat, dar și pentru aparate de măsurare măsluite.
Mai mult, din informațiile newsbv.ro, se pare că persoane cu funcții importante în MAI, în plan local, dețin multe mașini de taximetrie în cadrul companiilor Bratax și Martax.
Se pare că implicați în ultima chestiune ar fi și angajați ai Direcției Regionale de Metrologie.
CLICK pe poze pentru a se mări!
Revenim cu amănunte!