Social

Chiricheș critică Primăria pentru problemele administrative din Bartolomeu

Sebastian Dan

ciprian chirichesConsilierul local PDL Ciprian Chiricheș a criticat astăzi Primăria Brașov pentru că nu intervine pentru rezolvarea unor probleme ce țin de municipalitate.

„Există o situație delicată în ceea ce privește starea locurilor de joacă pentru copii. Trebuie identificate și inventariate toate elementele care prezintă pericol în locurile de joaca pentru copii. Trebuie rezolvată această problemă, mai ales că avem prevăzute în buget sume reparerea echipamentelor. Sunt șapte locuri de joacă în cartierul Bartolomeu”, a precizat Chiricheș.

Acesta s-a mai plâns și de sistematizarea circulației rutiere în Bartolomeu. „Trebuie refăcute marcajele rutiere și mă refer în special la trecerile de pietoni. O altă chestiune este amplasarea de semne de circulație cu interzicerea mașinilor parcate pe trotuar, în contextul în care există suficiente locuri de parcare în cartier”, spune consilierul local PDL.

O altă problemă identificată de Chiricheș este înmulțirea necontrolată a câinilor fără stăpân, „nu doar în cartierul Bartolomeu, ci și în Tractorul sau Triaj. A venit primăvara și vom vedea orașul plin de cățeluși, dar aceștia reprezintă un pericol”, a mai spus consilierul local PDL.