Chimnaca – un drog sintetic nou face ravagii în Brașov și în România. Drogul este de aproape 20 de ori mai puternic decât marijuana şi este comercializat în amestecuri cu sodă caustică, acetonă sau toluen. Din 2015 a fost interzis în Statele Unite, Germania, Elveţia şi China după ce a produs cel puţin şase decese şi mii de intoxicaţii.
Chimnaca provoacă agitaţie extremă, halucinaţii, delir, derealizare, depersonalizare, modificări cardiocirculatorii şi insuficienţă respiratorie acută, cefalee, vertij şi se poate ajunge uşor la forme severe de intoxicaţii cu infarct, convulsii, comă şi deces.În România, în fiecare an, mor cel puțin 30 de tineri din cauza drogurilor, iar peste 150 de persoane se infectează cu HIV. Mii de tineri au probleme grave de sănătate din cauza consumului de droguri
„Trebuie să luăm atitudine! Viitorul nostru și al copiilor noștri este în pericol. Este datoria fiecărui cetățean să se implice pentru a stopa comportamentul negativ și/sau ilegal al celor de lângă noi. Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (C.I.A.D.O.) România a demarat o amplă campanie de prevenire a consumului de droguri și de conștientizare a riscurilor la care se expun consumatorii de droguri, precum și a traumelor prin care trec familiile și apropiații acestora. C.I.A.D.O. oferă consiliere gratuită celor care se confruntă cu astfel de probleme, dar și alternative prin programe care evidențiază valoarea vieții sănătoase (programul Artă contra Drog, etc.). Nu mai putem să rămânem indiferenți, nu mai putem să vedem în jur cum prietenii noștri se distrug sau familiile acestora se destramă din cauza unei tentații care conferă o iluzie. Să fim un exemplu pentru cei care sunt în pericol să cadă pradă drogurile, să îi aducem pe calea cea bună, să îi sprijinim să își depășească slăbiciunile și să le demonstrăm că viața este frumoasă fără droguri! Haideți să protejăm viitorul, să creștem generații sănătoase, să alegem viața fără droguri!”, a declarat Marius-Alexandru Dunca, secretar general C.I.A.D.O.