
Elevii de clasa a VIII-a din toată țara sunt întrebați oficial de Ministerul Educației, printr-un chestionar publicat pe site-ul edu.ro, la ce școală și la ce profil vor să meargă mai departe în clasa a IX-a, potrivit edupedu.ro.
Oficialii vor să afle care sunt criteriile care stau la baza deciziei de alegere a liceului sau școlii profesionale, precum și dacă adolescenții au luat hotărârea din proprie inițiativă sau la îndrumarea părinților.
De asemenea, Ministerul Educației întreabă elevii la ce școală vor să meargă mai departe și dacă au auzit că primesc 400 de lei pe lună în cazul în care aleg învățământul dual, și prezintă, totodată, lista școlilor care au clase de învățământ profesional dual din toată țara.
Potrivit inițiatorilor, chestionarul este anonim și poate fi completat în 5 minute. Elevii sunt întrebați mai întâi daca școala lor este din mediul rural sau urban, în ce județ se află și apoi ce tip de învățământ vor să urmeze după clasa a VIII-a.
Chestionarul se axează pe învățământul profesional dual, numit „învățământ dual”, întrebările fiind de fapt o promovare a beneficiilor pe care acesta le oferă.
Chestionarul poate fi completat AICI și este disponibil până la data de 21 mai, potrivit sursei citate.
Lista școlilor din România, clasificate pe județe, care oferă clase de învățământ dual poate fi consultată AICI.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!