CFR Călători anunță că în condițiile în care a suplimentat deja numărul vagoanelor nu mai sunt bilete disponibile la trenurile de zi spre litoral și Valea Prahovei-Brașov, relatează Agenția de presă Rador.
Deşi compania de căi ferate a suplimentat numărul vagoanelor în circulaţie, după cum a declarat Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, biletele de tren spre munte și mare s-au epuizat înaintea minivacanței de Rusalii.
Pentru ruta București-Constanța au fost puse în circulație 12 perechi de trenuri, iar pentru stațiunile Prahovene sunt în grafic 18 perechi, toate la capacitatea maximă admisă de 15 vagoane.
”Practic, trenurile de zi deja sunt complet rezervate, sunt suplimentate la capacitatea maxim tehnic disponibilă. De altfel, CFR Călători în această perioadă circulă cu întregul parc de vagoane și locomotive tehnic disponibil. În acest moment pentru perioada acestei minivacanțe vor fi minim 12 perechi de trenuri care vor conecta Bucureștiul de Constanța. De asemenea, 10 perechi de trenuri vor conecta Constanța de restul litoralului, cu schimbare în Constanța. Brașovul circulă cu întreaga sa capacitate, respectiv 18 perechi de trenuri zilnic. Practic, trenurile de zi deja sunt complet rezervate, sunt suplimentate la capacitatea maxim tehnic disponibilă ”, anunță Adrian Vlaicu.
Pe DN1 Valea Prahovei, principala restricţie este la Podul peste Doftana de la Băneşti, între Ploieşti şi Sinaia.
Pentru turiştii care vor pleca la mare cu maşina în această minivacanţă, taxa de pod de la Feteşti pe Autostrada Soarelui va fi suspendată începând de astăzi, pentru că se lucrează în continuare la acel pod.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI