CFR Călători anunţă că trenurile Alstom revin pe traseul Braşov – Bucureşti Nord şi retur. Trenurile vor circula începând de marţi dimineaţă.
Circulaţia celor patru trenuri care au fost anulate după incidentul produs în zona Chitila, unde geamul unei rame Alstom a fost spart cu pietre, se va relua începând de marţi dimineaţă, anunţă compania feroviară.
CFR Călători: Trenurile Alstom revin pe traseul Bucureşti Nord -Braşov
”Conform comunicării Alstom, începând cu data de 11.03.2025 trenurile IR 16001, 16002, 16003 şi 16008 în relaţia Bucureşti Nord-Braşov şi retur se repun în circulaţie, geamul spart de răufăcători fiind înlocuit”, a transmis, luni, CFR Călători.
Garniturile Alstom Coradia vor circula de marţi dimineaţă pe orarul cunoscut, în conformitate cu Mersul Trenurilor 2024-2025.
CFR Călători a anunţat duminică seara că trenul Alstom Coradia, care circula între Braşov şi Bucureşti Nord, a fost atacată cu pietre în zona Chitila. În urma incidentului, compania a decis să anuleze circulaţia unor trenuri.