Cetăţenii vor putea să fie reprezentaţi de un avocat în relaţia cu Starea Civilă

Cetăţenii vor putea să fie reprezentaţi de un avocat în relaţia cu Starea Civilă

Senatul a adoptat inițiativa care reduce birocrația în relația dintre cetățean și Starea Civilă.

Senatul a adoptat, cu vot unanim, inițiativa deputatului USR Cristian Brian, care permite cetățenilor să fie reprezentați de un avocat în relația cu Starea Civilă, prin intermediul unei simple împuterniciri, potrivit Mediafax.

Până acum, o persoană care dorea să-și schimbe numele sau să-și modifice statutul civil, dar nu putea să se prezinte personal pentru depunerea actelor necesare, era nevoită să împuternicească un avocat prin intermediul unei procuri speciale obținute la notar.

Proiectul USR adoptat de Senat simplifică procesul pentru oameni, eliminând mai mulți pași. Acum, ei trebuie doar să găsească un avocat care să-i reprezinte și să încheie un contract de asistență juridică, fără să mai aibă nevoie de procură specială.

Alte articole:   FOTO Fundația Conservation Carpathia a deschis Centrul de vizitare „Casa Castorului” în comuna Rucăr

Avocatul poate apoi să-i reprezinte în fața autorităților sau instituțiilor statului, pe baza împuternicirii avocațiale.

Această inițiativă legislativă înseamnă mai puțină birocrație pentru cetățeni, adică economie de timp și de resurse. În plus, oferind avocatului dreptul de a-și reprezenta clientul în baza împuternicirii avocațiale, se ușurează și munca funcționarilor serviciilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaște și înțelege mult mai bine dispozițiile și implicațiile legii. USR se ține de cuvânt: Mai puține hârtii inutile pentru români”, a declarat deputatul USR Brian Cristian.

Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa merge către dezbateri și vot final la Camera Deputaților.

Alte articole:   Românii nu mai au nevoie de viză pentru Thailanda

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate