Certificatul verde, eliberat și în baza unui test antigen rapid

Certificatul verde, eliberat și în baza unui test antigen rapid

Începând de marți, 22 februarie, cetățenii europeni pot beneficia de certificate de ”vindecare” emise în baza unui test antigenic rapid.

Comisia Europeană (CE) a adoptat, marți, un act delegat referitor la certificatul digital al UE privind COVID, notează Mediafax.

Astfel, începând de marți, noile reguli vor permite statelor membre UE să elibereze certificate de ”vindecare” pe baza rezultatului unui test antigenic rapid, de îndată ce acestea sunt pregătite să facă acest lucru.

Până acum, un certificat de vindecare putea fi eliberat numai în baza unui test de amplificare a acidului nucleic molecular (NAAT), cum ar fi RT-PCR.

Totodată, pentru a asigura acuratețea și fiabilitatea certificatului, testul antigenic rapid utilizat ar trebui să fie inclus în lista comună la nivelul UE a testelor antigenice rapide pentru Covid 19. Astfel, statele membre pot elibera acest tip de certificate retroactiv, pe baza testelor efectuate începând cu 1 octombrie 2021.

”Certificatul digital al UE Covid evoluează în funcție de situație. Pentru a facilita libera circulație, în special a cetățenilor infectați în timpul valului Omicron, statele membre sunt acum în măsură să elibereze certificate de recuperare, de asemenea, bazate pe teste antigene rapide de înaltă calitate”, a declarat Didier Reynders, comisarul pentru Justiție, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, susține că statele membre pot începe emiterea acestor certificare de vindecare, de îndată ce acestea sunt gata.

”Lista comună a testelor antigenice rapide pentru Covid 19 le permite statelor membre să identifice rapid testele de înaltă calitate validate de studii de evaluare independente recunoscute în UE. Pe baza acestei liste, statele membre vor fi acum în măsură să utilizeze teste antigenice rapide pentru a elibera certificate de vindecare și pentru a reduce o parte din presiunea semnificativă asupra capacităților naționale de diagnosticare ca urmare a apariției variantei Omicron. Suntem hotărâți să ne asigurăm că certificatul digital al UE respectă cele mai recente evoluții și recomandări științifice”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

În accepțiunea inițială, certificatul digital european atestă vaccinarea împotriva Covid, testul negativ Covid sau trecerea prin boală. 

Alte articole:   Ceață și ninsori pe mai multe drumuri din ţară. Poliţia Română: Mașinile trebuie echipate cu anvelope de iarnă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate