Din judeţ

Cercetare pe bani europeni la Purolite Victoria

Sebastian Dan

Compania Purolite Victoria organizează pe 11 februarie o licitaţie pentru atribuirea contractului privind „modernizarea departamentului de cercetare”.

De fapt, sunt scoase doar două părţi din întregul proiect susţinut din fonduri europene, valoarea cumulată a acestora fiind de aproape 600.000 de lei, scrie bzf.ro.
Compania din Victoria, care activează în industria chimică, a primit aprobarea pentru implementarea unui proiect din fonduri europene privind „modernizarea centrului de cercetare” al Purolite, valoarea totală fiind de 10,127 milioane de lei.

O altă finanţare, de 22,241 de milioane de lei, a primit-o pentru „Stimularea inovării prin dezvoltarea de produse şi tehnologii noi”, în total, cele două proiecte de investiţii în derulare ridicându-se la aproximativ 7,2 milioane de euro.

CITEŞTE ŞI: