Edilii din Râşnov caută finanțare pentru două mari proiecte ce vizează sistematizarea cemtrului orașului. Este vorba despre realizarea unui pasaj subteran de trecere pe sub centrul istoric al oraşului, care include pe lângă benzi de circulaţie şi o parcare subterană cu 100 de locuri pentru maşini, dar şi o parcare pentru biciclete. Pentru obținerea finanțării, un proiect a fost depus în cadrul Polului de Creştere Braşov.
Primarul Adrian Veştea spune că valoarea estimată a proiectului este de 18,22 milioane de lei, din care partea nerambursabilă se ridică la 14,3 milioane de lei. „După realizarea acestui pasaj, întregul centru istoric al oraşului Râşnov va deveni pietonal. Vom salva în acest fel şi clădirile din centrul istoric, deoarece nu vor mai fi afectate de traficul auto. Piaţa Unirii va fi amenajată ca zonă pietonală, un spaţiu destinat recreerii, dar şi pentru organizarea de evenimente publice. Pavajul va fi refăcut, vor fi amplasate diferite obiecte de mobilier urban, o fântână artizanală va fi amenajată, precum şi o scenă”, a declarat pentru Bună Ziua Brașov primarul Adrian Veştea.
CITEȘTE ȘI
Piaţa Unirii din Brașov şi-a schimbat înfăţişarea
Trei alei de promenadă vor fi amenajate la Cetăţuia de pe Dealul Straja