Instituţiile abilitate împreună cu Comitetul de Organizare FOTE au luat măsuri stricte în vederea asigurării securităţii evenimentului şi protecţiei tuturor participanţilor. Astfel, la Complexul Favorit, unde este Centrul Comitetului de Organizare al FOTE, a fost organizat un punct de comandă care dispune de o celulă de criză, denumită Festival Crisis Management.
Nu în ultimul rând, la fiecare bază sportivă va exista un dispozitiv responsabil de securitatea bazei şi arenei sportive. În total aproximativ 100 de agenţi de pază, pe zi, vor supraveghea aceste locaţii. Alţi agenţi de pază vor fi prezenţi la unităţile de cazare, la spaţiile de depozitare ale echipamentelor sportive, precum şi locul de desfăşurare al ceremoniilor, inclusiv a festivităţii de deschidere a Festivalului.
Voluntarii, primii care ne dau îndrumări la FOTE
Cei 400 de voluntari care au rolul de a sprijini derularea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) la Braşov şi-au început deja activitatea dând o mână de ajutor la pregătirea suprafeţelor de concurs. „Voluntarul este primul om cu care te întâlneşti la baza sportivă şi care te direcţionează şi îţi prezintă lucrurile de care trebuie să ţii cont. Sugestia mea este ca toţi cei care ajung acolo să se raporteze la voluntar pentru orice situaţie. Dacă voluntarul nu se descurcă, intervine reprezentantul firmei de securitate, iar dacă vor fi probleme, în continuare se va apela la jandarmi, dar cred că nu va fi cazul şi nu vom ajunge la o astfel de situaţie. În ceea ce priveşte bazele sportive, voluntarii vor avea următoarele atribuţii: amenajarea pârtiilor, a suprafeţei de concurs, întinderea gardului de protecţie, asistarea arbitrului, dirijarea oficialilor către zonele dedicate acestora”, a explicat primarul George Scripcaru, preşedintele Comitetului de Organizare al FOTE.