Politică

Cele două PNȚCD de la Brașov deplâng dispariția lui Radu Vasile

Sebastian Dan

sigla pntcdPe adresa redacției am primit două comunicate de presă din partea liderilor PNȚCD Brașov, prin care își exprimă regretul și evocă personalitatea fostului premier Radu Vasile.

Organizaţia Judeţeană Braşov a Partidului Naţional Țărănesc Creștin Democrat deplânge plecarea dintre noi a domnului Radu Vasile.

Ca om politic, Radu Vasile a venit pe linia dreptei, atunci când PNŢCD era partidul spaimă pentru stânga românească,  a venit cu curaj, ş-a asumat multe reforme, culmea curajului s-a manifestat atunci când s-a întâlnit cu minerii şi a depus tot efortul pentru a bloca definitiv o practică cunoscută a structurilor comuniste.

Radu Vasile făcea parte dintre intelectualii care după 1990 şi-au asumat răspunderea construcţiei unei drepte în România pe linie creştin-democrată, într-un partid, PNŢCD, care a plătit cel mai mult în perioada comunistă şi postcomunistă, în timpul tranziţiei.

Radu Vasile şi-a asumat multe reforme şi şi-a făcut datoria faţă de ţară cu păcatele inerente unei activităţi politice. Nu s-a încadrat în linia căpătuirii fără muncă, a corupţiei sau diversiunii.

S-a interesat de soarta PNŢCD până acum o lună, când sub rezerva restabilirii sănătăţii, era gata să se implice în relansarea partidului.

Dumnezeu să-l odihnească!

  • Eugen Urs
  • Preşedinte PNŢCD Braşov

Organizaţia judeţeană Braşov a Partidului Naţional Țărănesc Creștin Democrat deplânge plecarea dintre noi a domnului Radu Vasile, fost prim-ministru al României și secretar general al partidului nostru.

Economist reputat și competent, politician consecvent valorilor dreptei, Radu Vasile este una din personalitățile prin care Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat și-a făcut datoria față de români, contribuind la reconstrucția democrației și a economiei românești după cei 50 de ani de comunism.

Profesorul Radu Vasile a fost prim-ministru în cel mai greu an al României post-revoluționare, anul 1999. În acel an, România a fost zguduită de două mineriade, de o criză bancară fără precedent, iar la frontierele sale a avut loc un război între NATO și Iugoslavia.

Radu Vasile a obținut pacea socială cu minerii salvând, astfel, după mineriadele de la Costești și Stoenești, însăși democrația în România.

În calitatea sa de prim-ministru, a împiedicat iminenta prăbușire a sistemului bancar românesc, din martie 1999, astfel încât, la sfârșitul mandatului său, țara noastră înregistra prima creștere economică de după Revoluție.

Radu Vasile a susținut cu fermitate poziția pro-atlantistă a României în contextul conflictului dintre NATO și Iugoslavia, fapt care a constituit principalul argument pentru aderarea țării la NATO.

Profund atașat valorilor creștine, Radu Vasile a depus eforturi susținute pentru ca România să fie scena unui eveniment istoric: prima vizită din ultimul mileniu a unui papă într-o țară ortodoxă. Grație acestor eforturi ale premierului Radu Vasile, în 1999, Suveranul Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea și Prea Fericitul Patriah Teoctist s-au rugat împreună pe pământ românesc.

Radu Vasile poate fi considerat unul dintre reconstructorii PNȚCD. Din poziția de secretar general al partidului, Radu Vasile l-a ajutat pe seniorul Corneliu Coposu în proiectul de renaștere a PNȚCD pe scena politică românească și în procesul de unificare a dreaptei românești.

Chiar dacă rezultalele muncii sale pentru România și pentru PNȚCD nu au fost întotdeauna apreciate la justa lor valoare de factorul politic sau de mass-media, cât timp Radu Vasile era printre noi, ne exprimăm convingerea că meritele sale vor fi recunoscute în viitor și își vor găsi locul care li se cuvine în cartea de istorie a românilor.

Radu Vasile va rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  • Daniel Remus Vereş,
  • preşedinte PNŢCD Braşov