Brașovul găzduiește, în weekend, Campionatul național și balcanic de Downhill, la probele de mountain-bike, alergare montană și de e-bike, anunță Monitorul Expres.
În acest weekend Poiana Brașov devine gazda celui mai important eveniment de mountain-bike (MTB), cea de a treia ediție a Up to Postăvaru, care anul acesta se îmbogățește cu noi probe și competiții.
Cea mai importantă competiție este cea de downhill unde, în cursul zilei de sâmbătă este organizat campionatul de downhill, balcanic și național, eveniment sportiv la care s-au înscris 180 de concurenți, dintre care peste 70 sunt din Bulgaria, Serbia și Cipru, anunță organizatorii.
Campionatul balcanic se va desfășura pe două categorii – elite (masculin/feminin) și juniori (masculin/feminin), iar cel național va avea mai multe categorii: elite masculin (19+), juniori (17-18 ani), cadeți (15-16 ani), copii A (13-14 ani), master 1 (30-39 ani), master 2 (40+ ani) și feminin.
Probele constau într-o coborâre cronometrată pe deja celebrul traseu negru din masivul Postăvarul, Poiana Brașov. Se pornește din zona platoului Ruia, iar finish-ul este în zona Telegondolei Postăvarul Express.
Valoarea totală a premiilor este de 26.500 de lei.
Tot sâmbătă au loc probele de alergare montană – Cros și Semimaraton, MTB Enduro, MTB Endurance și MTB copii.
Sursa: g4media.ro