Sport

Cei mai buni săritori cu schiurile din lume, la Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile, la Râşnov. Programul competiţiei

Gabriela Bunghez

Aproximativ 100 dintre cei mai buni săritor cu schiurile din lume, din 15 țări, vor concura la Cupa Mondială de vară de sărituri cu schiurile, la Râşnov.

Aproximativ 100 dintre cei mai buni săritori cu schiurile din lume sunt prezenți la Râșnov, în acest sfârșit de săptămână, la Cupa Mondială de vară (Grand Prix) de Sărituri cu Schiurile.

În perioada 20 – 22 septembrie, Râșnovul va găzdui din nou două etape ale Cupei Mondiale de vară la sărituri cu schiurile, parte din FIS Ski Jumping Grand Prix, atât la feminin, cât și la masculin.

Evenimentul se va desfășura la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile, cu participarea a aproximativ 150 de sportivi din țări cu tradiție în acest sport, precum Japonia, Norvegia, Austria și Polonia.

Din partea României, vor concura: Dana Haralambie și Alesia Mîțu la feminin și Daniel Cacina și Mihnea Spulber la masculin.

Cupa Mondială de vară de Sărituri cu Schiurile este organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon, cu sprijinul Primăriei Oraşului Râşnov şi al Consiliului Judeţean Braşov.

Programul competiției

VINERI 20 SEPTEMBRIE
Antrenament oficial Feminin 10:00
Calificări Feminin 11:30
Antrenament oficial Masculin 14:30
Calificări Masculin 16:30

 

SÂMBĂTĂ 21 SEPTEMBRIE

  • individual / Trial Feminin – 10:30
  • individual – RundaI Feminin – 1:30

FESTIVITATE DE PREMIERE

  • individual / Trial Masculin –  15:00
  • individual – Runda I Masculin –  16:00

FESTIVITATE DE PREMIERE

DUMINICĂ 22 SEPTEMBRIE

  • Calificări Feminin – 10:30
  • individual – Runda I Feminin – 11:30

FESTIVITATE DE PREMIERE

  • Calificări Masculin – 15:00
  • individual – Runda I Masculin -16:00

FESTIVITATE DE PREMIERE

Intrarea pentru public este liberă!

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !