În această dimineaţă se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri din judeţul Braşov.
Circulaţia se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vineri dimineaţă, pe mai multe drumuri din judeţul Braşov.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, valabile în următoarele ore în mai multe localităţi din 18 judeţe.
Potrivit meteorologilor, până la ora 9:00, va fi ceaţă şi vizibilitate redusă, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri, în zeci de localităţi din judeţele Bacău, Botoşani, Neamţ, Vrancea, Maramureş, Argeş, Gorj, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Suceava şi Vaslui.
De asemenea, până la ora 10:00, fenomenele vor persista în zona depresionară a judeţelor Covasna şi Harghita, dar şi alte zeci de localităţi din judeţele Braşov, Mureş şi Sibiu.
Zonele vizate din Județul Braşov: Brașov, Făgăraș, Codlea, Prejmer, Ghimbav, Dumbrăvița, Hărman, Bod, Hălchiu, Șinca, Sânpetru, Mândra, Voila, Șercaia, Viștea, Ucea, Părău, Beclean;
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!