Centrul de Integrare pentru Migranți din Brașov va organiza ediția a opta a festivalului Ziua Multiculturalității în Brașov în dată de 5 septembrie 2021, în Piața Sfatului, începând cu ora 11.00.
Festivalul reunește în acest an reprezentanți din peste 20 de țări din întreagă lume (țări din afară Uniunii Europene) stabiliți în Brașov.
Aceștia, împreună cu o serie de reprezentați ai ambasadelor lor în România, vor oferi publicului brașovean muzică, dansuri și cântece tradiționale, prezentări de țară și de costume, tradiții și expoziții culturale, pictură tradițională cu henna naturală, ateliere de pictură tradițională pentru copii.
Vizitatorii la eveniment vor primi gratuit câte un “pașaport”, iar de la fiecare stand de țară vor putea obține“vize” direct de la cetățenii străini.
Organizatorii vor oferi astfel oportunitatea ca cetățenii români și străini să între în contact unii cu ceilalți și să schimbe informații din țările lor.
Într-o singură zi, brașovenii vor putea “obține viza” de călătorie pentru vizitarea unor țări precum: Turcia, Venezuela, Nigeria, Ecuador, Rusia, Filipine, Republica Dominicană, Peru, Columbia, Siria, Coreea de Sud, Iran, Republica Moldova, Cuba, Ucraina, Mexic, India, Zambia, Italia, Sao Tome and Principe, Rwanda, Republica Dominicană.
De asemenea, vizitatorii vor putea obține și “vize umanitare” de la Agenția ONU pentru refugiați, Reprezentanta în România (UNHCR).
Vizitatorii la eveniment vor putea să își facă și un tatuaj cu henna la unul dintre cele 3 standuri special amenajate pentru tatuaje cu henna din cadrul evenimentului.
Copiii vor putea participa la ateliere de pictură pe lemn cum sunt pictură pe matrioșkă la standul Rusiei și pictură pe linguri de lemn și execuție păpuși din sfoară la standul Ucrainei.
Expozițiile culturale pot fi vizitate duminică, 5 septembrie, între orele 11.00 – 19.00. Pe scenă vor fi dansuri, cântece, muzică, prezentări de țară din: Ecuador, Filipine, Peru, Moldova, Venezuela, Cuba, Republica Dominicană, India, Ucraina, Cuba, Sao Tome și Principe, Rwanda.
Spectacolul pe scenă va începe sâmbătă la ora 14.00 și se va derula până la aproximativ ora 19.00.
De asemenea, și Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați va fi prezent în cadrul acestui eveniment cuexpoziția fotografică “What if”, creația artistului Horia Manolache, expoziție care reproduce portrete aleunor monarhi europeni și le reconstituie înlocuind regii istorici cu portrete de refugiați care trăiesc astăzi în România.
Festivalul Ziua Multiculturalității în Brașov, ediția 8 este organizat în parteneriat cu Agenția ONU pentru refugiați, Reprezentanta în România (UNHCR) și Asociația Tinerilor Basarabeni din Brașov. De asemenea, anul acesta, că în fiecare an, evenimentul a primit sprijin fie prin participarea reprezentanților ambasadelor, fie prin sprijin logistic pentru organizarea expozițiilor culturale din partea mai multor ambasade: Ambasada Ucrainei în România, Ambasada Republicii Columbia în România, Ambasada Republicii Islamice Iran în România, Ambasada Federației Ruse în România, Ambasada Republicii Corea în România, Ambasada Republicii Ecuador în România. Festivalul Ziua Multiculturalității în Brașov este un eveniment anual al Migrant Integration Center Brașov –Centrul de Integrare pentru Migranți din Brașov organizat cu scopul de a educa și de a promova diversitatea culturală.
Activitățile festivalului promovează și încurajează dialogul intercultural, comunicarea și cooperarea dintre culturi, încurajează toleranță, respectul pentru diversitate și combaterea stereotipurilorși prejudecăților. Anul acesta evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile EEA 2014-2021 și co-finanțat de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov prin programul de Proiecte Culturale.