În fiecare an, în noaptea de Înviere, toți creștinii se duc la biserică și așteaptă să ia Lumină. Fiecare credincios își aduce o lumânare pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar.
Lumânarea este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Iisus Hristos asupra întunericului păcatului.
Potrivit tradiției populare, lumânarea trebuie să fie ținută aprinsă până acasă, unde, după ce se fac esemnul Crucii, se stinge în pragul de sus al uşii de la intrare.
Se spune ca este bine să se păstreze tot anul lumânarea de la slujba de Înviere, iar în momentele de încercare, de primejdie, de boală, să se aprindă.
De asemenea, este bine ca aceasta să fie aprinsă când este furtună, pentru a ține la distanță pagubele.
Lumânarea folosită la Înviere nu se aruncă şi nici să nu se alătură celorlalte lumânări folosite la biserică, ci se păstrează cu mare sfințenie, tot anul, pentru a ne aminti că Hristos le-a biruit pe toate, dăruindu-ne speranţa bucuriei.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an, şi care în primele minute nu frige.