
Agenţia Metropolitană Braşov (AMB) a reuşit să implementeze, anul acesta, proiecte în valoare de peste 100 de milioane de lei, majoritatea cu bani de la Uniunea Europeană, dar şi de la bugetul de stat.
Proiectele au vizat dezvoltarea infrastructurii, specializarea personalului din primăriile localităţilor din zona metropolitană, transferul antreprenorial în cadrul IMM-urilor, elaboarea unui ghid de eco-restaurare a clădirilor vechi din centrele istorice, protecţia mediului şi valorificarea patrimoniului cultural.
Noi şcoli profesionale în zona metropolitană
Directorul AMB, Dragoş David, a precizat că anul viitor, AMB se va concentra pe conturarea proiectelor în vederea obţinerii finanţărilor europene din tranşa 2014 – 2020, fiind conturate trei direcţii prioritare. Una dintre acestea ar fi infrastructura : apă, canal şi drumuri. „Nu se vor putea finanţa drumuri de interes local, decât pe zona de transport public. De exemplu, în cazul proiectului privind înfiinţarea unui operator metropolitan, pe care l-am demarat deja, pe lângă amenajarea staţiilor se poate inanţa şi reabilitarea drumurilor pe care vor circula aceste trasee în zona metropolitană , astfel încât serviciile să fie de calitate. În rest, pe partea de infrastructură ne vom axa pe proiecte mai mari, cum ar fi drumul expres spre Sfântu Gheorghe sau un drum expres spre Sibiu, care sunt deja prevăzute în strategia noastră de proiecte 2014 – 2020”, a explicat Dragoş David. Tot pe partea de infrastructură, AMB intenţionează să contureze un proiect la nivelul întregii zone metropolitane pentru implementarea sistemului de „iluminat inteligent”, care este deja în curs de derulare în municipiul Braşov.
O altă direcţie prioritară a AMB vizează educaţia, respectiv conturarea unor noi şcoli profesionale. „Am avut discuţii cu câteva primării pentru a crea şcoli profesionale pe modelul Şcolii Profesionale Kronstadt, pe meserii de care avem nevoie , cum ar fi în turism, silvicultură sau industrie”, a precizat David.
Dezvoltarea parcurilor industriale, dacă există cerere
Totodată, tot pe bani europeni, o ultimă direcţie prioritară pe care reprezentanţii AMB o au în vizor este dezvoltarea industriei. Astfel, aceştia vor să contureze la Braşov şi un centru expoziţional, în zona unde deja s-a dezvoltat campusul de cercetare „Genius” al Universităţii Tansilvania, şi este în curs de amenajare un centru tehnologic şi incubator de afaceri. „Trebuie să intrăm şi noi în acest circuit european, iar un astfel de centru expoziţional are o legătură directă cu turismul, pentru că ar veni oameni care să viziteze”, a explicat David. La capitolul de dezvoltare a sectorului industrial, reprezentanţii AMB se gândesc şi la extinderea zonelor industriale de la Feldioara-Hălchiu şi Prejmer. „La acest capitol vom accesa bani doar dacă există cerere, fiindcă altfel nu are rost să investim în dezvoltarea unor parcuri industriale care apoi să rămână goale”, a subliniat directorul AMB.