Eveniment

Ce înseamnă “contact apropiat” cu un pacient infectat cu COVID-19

Gabriela Bunghez

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a definit ce înseamnă contactul apropiat cu un pacient infectat cu COVID-19.

Până în prezent, este stabilit că SARS-Cov-2 este transmis de la persoană la persoană printr-un contact apropiat cu un individ infectat, simptomatic, în principal prin picături respiratorii și contact direct/indirect cu secreții.

Scopul definirii „contactului apropiat” este să permită anchetei epidemiologice să deceleze care persoane din lista contacților unui caz confirmat primesc indicație de izolare la domiciliu timp de 14 zile și testarea acestora la începutul perioadei de izolare și la sfârșitul acesteia.

„Contactul apropiat” este definit ca:

  • Persoana care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
  • Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână neurmată de igiena mâinilor);
  • Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);
  • Persoana care a avut contact față în față cu un caz de COVID-19 la o distanță mai mică de 2 m și pe o durată de peste 15 minute;
  • Persoana care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sală de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19 timp de minimum 15 minute și la o distanță mai mică de 2 m;
  • Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție.

Potrivit autorităților, o anchetă epidemiologică corectă NU trebuie să ducă la izolarea și testarea altor persoane care nu îndeplinesc exact criteriile din definiție și nici a acelora care sunt contacți ai contacților.

Foto: arhiva/agerpres.ro

https://newsbv.ro/2020/03/15/autoritatile-centrale-au-pregatit-protocolul-de-actiune-in-cazul-deceselor-din-cauza-coronavirusului/
https://newsbv.ro/2020/03/02/care-este-diferenta-intre-autoizolare-la-domiciliu-si-carantina-ce-reguli-trebuie-respectate/
https://newsbv.ro/2020/03/11/doua-centre-de-carantina-vor-fi-amenajate-in-municipiul-brasov/