Eveniment

Ce grupă de sânge este cel mai puțin predispusă la infecția cu COVID-19

Gabriela Bunghez

Oamenii de ştiinţă chinezi arată că persoanele cu sânge de tip A (II) sunt cele mai sensibile la infecţia cu coronavirus, în timp ce persoanele cu sânge de tip O (I) sunt cele mai puţin sensibile, potrivit unui studiu realizat pe 2.200 de pacienţi din trei spitale din Wuhan şi Shenzhen, publicat de gulfnews.com.

Specialiştii au analizat datele a 2.200 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, din spitalele din Wuhan şi Shenzhen şi le-au comparat cu populaţiile locale sănătoase. Aceştia au descoperit că în rândul pacienţilor cu grupa de sânge de tip A  există o rată mai mare de infectare. De altfel, aceştia au tendinţa să dezvolte simptome mai severe ale bolii, informează gulfnews.com.

În comparaţie, persoanele care au grupa de sânge 0 sunt mai rezistente la a contracta virusul.

Studiul arată că din 206 de persoane care au murit din cauza virusului Covid-19 în Wuhan, 85 aveau grupa de sânge A (II).

Potrivit studiului, distribuţia normală a tipului de sânge la cetăţenii din Wuhan este următoarea: 32% au tip de sânge O (I), 34% au sânge de tip A (II).

„Grupa sanguină 0 a avut un risc semnificativ mai mic pentru boala infecţioasă în comparaţie cu celelalte grupe”, potrivit unui document publicat pe Medrxiv, citat de South China Morning Post.

Conform studiilor anterioare, oamenii de ştiinţă nu sunt încă siguri cu privire la evoluţia diferitelor grupe sanguine, deşi mai multe teorii arată că grupele de sânge joacă un rol important în apariţia unor boli. Diferenţele dintre grupele sanguine au fost observate în alte boli infecţioase, inclusiv virusul Norwalk, hepatita B şi sindromul respirator acut sever (SARS).

Prin urmare, specialiştii consideră că tratamentul pacienţilor cu grupa A şi infectaţi cu COVID-19 trebuie să fie mai puternic, iar aceştia trebuie monitorizaţi mai atent decât restul persoanelor bolnave.

Această ipoteză este o atenţionare pentru cei care au grupa de sânge A (II) să nu se abată de la recomandările autorităţilor de prevenir a infectării, alături de ceilalţi cetăţeni.

Studiul întocmit de cercetători nu a fost validat și de alți oamenil de știință.

Foto: theconversation.com