Eveniment

CCR a publicat motivarea deciziei privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă. Replica președintei SOS România

Gabriela Bunghez

CCR a făcut publică hotărârea privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.

Curtea Constituţională a făcut publică, luni serară, hotărârea privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la Preşedinţie, arătând că înregistrarea acestei candidaturi încalcă unele condiţii de eligibilitate, cu referire la ”valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO”.

”Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale”, susţine Curtea.

„Curtea afirmă că libertatea de exprimare și diversitatea opiniilor formulate într-o societate democratică este garantată de Constituție. Candidatul la funcția de Președinte al României este conștient de semnificația informațiilor, mesajelor, ideilor, opiniilor, convingerilor, judecăților și raționamentelor transmise în spațiul public, astfel că toate acestea pot reprezenta un indicator al modului în care se raportează la Constituție și la valorile acesteia, nefiind, așadar, relevant dacă acestea au fost transmise într-o calitate oficială sau nu”, mai argumentează judecătorii.

CCR mai arată că Diana Șoșoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale.

„Regulile democratice se aplică tuturor cetățenilor, indiferent de calitatea lor în stat și de opțiunile politice, neputând fi tolerate manifestările și derapajele anarhice în spațiul public. O astfel de conduită aduce în discuție problema folosirii instituțiilor și procedurilor constituționale în scopul negării în final a exigențelor, principiilor și valorilor reglementate constituțional”, susțin judecătorii.

CCR: Dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut

Judecătorii Curții Constituționale amintesc și invocă în decizia lor participarea Dianei Șoșoacă la o recepție organizată cu ocazia zilei naționale a Federației Ruse la ambasada acestei țări la București:

„Doamna Șoșoacă a anunțat că își cere scuze Ambasadei Rusiei pentru protestul organizat în fața ambasadei ce a vizat masacrul de la Fântâna Albă. În continuare, după ce a fost implicată într-un scandal care a avut loc la Palatul Parlamentului și în care a avut calitatea de agresoare, a susținut că «România nu e stat de drept. În România s-a instaurat dictatura. Păi în Rusia e mai multă democrație decât în România de o mie de ori. Și în China e democrație!»”.

Astfel, CCR susține că declarațiile publice și participarea la anumite evenimente publice sunt temeiuri suficiente pentru a nu o lăsa pe Diana Șoșoacă să candideze la funcția de președinte al României, pentru că președintele României trebuie să respecte Constituția și să garanteze calitatea de membru al UE și al NATO.

În argumentația lor, judecătorii CCR mai spun că „dreptul de a fi ales nu are un caracter absolut, putând fi supus unor limitări, a căror configurare rezultă din viziunea democratică a Constituţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în cauza Labita împotriva Italiei, paragraful 201 sau Hotărârea din 6 decembrie 2022, pronunţată în cauza Kalda (2) împotriva Estoniei, paragraful 39)”.

CCR amintește și de alte două cazuri în care candidați la prezidențiale au fost respinși: Hotărârea din 30 iunie 2009, pronunţată în Cauza Etxeberria şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 50

Hotărârea din 30 mai 2017, pronunţată în cauza Daydov şi alţii împotriva Rusiei, paragraful 286).

Motivarea CCR este semnată de șapte judecători și de președintele Marian Enache, însă există și o opinie separată semnată de judecătoarea Iuliana Scântei, numită de președintele Iohannis.

Aceasta susține că judecătorii care au semnat motivarea au luat în considerare comportamentul unei persoane (n.r. Diana Șoșoacă) „evaluat prin prisma unor conduite, opinii și declarații publice”, ceea ce este contrar Constituției, arată Iuliana Scântei.

Întreaga motivare a judecătorilor CCR poate fi citită AICI.

Şoşoacă: Prin această motivare penibilă, nazistă, stalinistă, aţi facut din mine erou naţional martir

Şoşoacă a criticat, luni seară, hotărârea Curţii Constituţionale privind respingerea candidaturii sale la Cotroceni, numindu-i pe judecătorii CCR ”trădători”, ”stalinişti şi nazişti”, transmite News.ro.

”Prin această motivare penibilă, nazistă, stalinistă, aţi facut din mine erou naţional martir”, a susţinut ea, adăugând că judecătorii CCR s-au antepronunţat privind un eventual comportament al său ca preşedinte.

Ea a afirmat că îi va da în judecată pe membrii CCR şi a cerut demisia judecătorilor Curţii Constituţionale.

”Judecătorii CCR care au motivat penibil decizia de interdicţie a candidaturii mele sunt inculţi juridic! Demisia, inculţilor! Aţi încălcat art.72 Constituţie, aţi încălcat principiul separării puterilor în stat, aţi invocat delictul de opinie ca pe vremea lui Stalin şi Hitler! Aţi emis opinii subiective cu privire la comportamentul unei persoane căreia nu i-aţi permis să se apere! Aţi adus calomnia la rang de lege şi v-aţi antepronunţat cu privire la un eventual comportament al subsemnatei în calitate de preşedinte şi v-aţi antepronunţat cu privire la eventuale dosare penale şi administrative care nu au fost judecate, dar nici nu există dovezi că există. Aţi suprimat dreptul la opinie! Hotărârea nu are consistenţă şi substanţă constituţională!”, a susţinut Şoşoacă.

Ea i-a acuzat pe judecătorii CCR că au ”ucis Constituţia” şi că sunt ”trădătorii naţiei române”.

”Vă voi da în judecată şi voi cere despăgubiri şi condamnarea voastră, precum şi a statului român, a SRI şi a partidelor care au fost în spate: PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, PMP, ProRomania! Aţi încălcat principiile statului de drept şi aţi interzis ca pe vremea lui Hitler, Stalin şi Lenin dreptul unui om de a candida pt că vă este frica de mine, frică că voi aduce independenţa şi suveranitatea României! Pentru porcăria scrisă vă voi urmări în toate instanţele interne şi internaţionale! Sunteti stalinişti şi nazişti!”, a mai susţinut Şoşoacă.

Alegeri prezidenţiale 2024: BEC a validat candidaturile lui Marcel Ciolacu și Ludovic Orban. Diana Şoşoacă, respinsă din nou

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !