Timp de trei zile, (4-6 august) la Ghimbav se va desfăşura tradiţionalul Festival Istoric, ocazie cu care localnicii şi turiştii care vor fi prezenţi vor putea asista la concerte, spectacole în aer liber, dar şi la atelierele de creaţie şi meşteşuguri, precum şi celelalte ingrediente specifice unui asemenea eveniment tematic.
Festivalul, aflat la cea de-a VI-a ediție, pune în valoare istoria așezării Ghimbav din cele mai vechi timpuri.
Potrivit Centrului Național de Promovare și Informare Turistică Ghimbav: ”Odată cu începutul lunii august pe străzile micului oraș și în ambientul Cetății medievale din Ghimbav, cavaleri și domnițe coboară din trecut pe scena Festivalului Istoric făcând paradă pe străzile orașului. Timp de trei zile, au loc spectacole artistice, reconstituiri de lupte în fața Cetății, expoziții de arme, obiecte și corturi din acea epocă, ateliere de antrenament, scene istorice nocturne, într-un decor ambiental și cu muzică adecvată”.
Evenimentul va fi deschis oficial cu o paradă a trăsurilor și cailor. Tot atunci vor defila și ansamblurile folclorice şi participanți în straie medievale, urmat de un concert de fanfară.
În Cetatea Ghimbavului, Festivalul Istoric continuă cu o tabără medievală. Aici, vizitatorii se vor putea bucura de ateliere meșteșugărești de campanie, expoziții și demonstrații cu arme și echipament militar specific perioadei.
Vor fi organizate programe interactive cu copiii, pe teme istorice, precum şi concursuri tematice și dansuri medievale.
Nu vor lipsi din program recitalurile muzicale, pe scenă urcând, printre alții, Lidia Bubble şi Nicole Cherry.
Festivalul Istoric Ghimbav 2017 se va încheia cu un foc de artificii.