Câți pensionari sunt în județul Brașov și ce pensii primesc

Câți pensionari sunt în județul Brașov și ce pensii primesc

Numărul pensionarilor a crescut în județul Brașov, în primul trimestru din 2020, iar pensia medie lunară de asigurări sociale de stat s-a majorat cu peste 16 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

În județul Brașov numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în primul trimestru din 2020, de 146.830 persoane, mai mare cu 459 persoane decât cel înregistrat în trimestrul IV 2019 şi, mai mare cu 549 persoane, comparativ cu numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat înregistrat în trimestrul I 2019, arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 1.635 lei, mai mare cu 3 lei decât cea înregistrată în trimestrul IV 2019 (1.632 lei) şi mai mare cu 16,1% faţă de trimestrul I 2019 (1.408 lei).

Alte articole:   Femeie filmată într-o ipostază indecentă lângă o mașină de poliție din Brașov

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei medii de asigurări sociale de stat şi indicele preţurilor de consum a fost de 99,1%.

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul I 2019, calculat ca raport între indicele pensiei medii de asigurări sociale de stat şi indicele preţurilor de consum a fost de 112,5%.

Raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat şi câştigul salarial mediu net a fost de 55,9% (comparativ cu 53,0% în trimestrul precedent si cu 49,9% în trimestrul corespunzator din anul anterior).

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat în trimestrul 2020 şi cel al numărului mediu de salariati a fost de 8 pensionari la 10 salariaţi.

Alte articole:   Ilie Bolojan critică managementul ineficient din companiile de stat: salarii și prime nejustificate în instituții cu pierderi

Astfel, judeţul Braşov ocupă locul 7 pe ţară, după judeţul Ilfov, Municipiul Bucureşti şi judeţele Timiş, Arad, Cluj, Sibiu, Arad.

Situația în România

La nivel național, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.669.750 persoane, aproximativ egal cu cel din trimestrul IV 2019 şi cu 0,2% mai mic faţă de cel înregistrat în trimestrul I 2019.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost de 1374 lei, cu 2 lei (+0,1%) mai mare decât cea din trimestrul IV 2019 şi mai mare cu 16,3% faţă de trimestrul I 2019 (193lei).

Raportul dintre pensia medie de asigurări sociale de stat şi câştigul salarial mediu net a fost de 50,8% (comparativ cu 51,1% în trimestrul precedent).

Indicele pensiei medii reale, fata de trimestrul precedent, a fost de 99,5%.

Alte articole:   Baschet: Corona Brașov, victorie în deplasare cu CSM Galați!

În profil teritorial, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaților a fost de 9 la 10, prezentând variații semnificative de la doar 4 pensionari la 10 salariați în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariati în județul Teleorman.

În topul pensiei medii de asigurări sociale de stat, judeţul Braşov ocupă locul al treilea, după judeţul Hunedoara (1825 lei ) şi Municipiul Bucureşti (1738 lei).

În profil teritorial, pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanțe semnificative, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 730 de lei (1.095 lei în județul Botoşani față de 1.825 lei în judeţul Hunedoara).

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov