Economie

Câți kilometri de autostradă și drum expres vor fi finalizați în 2025? Obiectivul Ministerului Transporturilor

Gabriela Bunghez

Ministerul Transporturilor vizează 250 km de autostradă și drum expres în 2025, obiectiv pe care ministrul Sorin Grindeanu îl consideră „perfect realizabil”.

După 200 km de autostradă inauguraţi în 2024, ministrul Sorin Grindeanu spune că obiectivul este de cel puţin 250 km de drum expres şi autostradă în 2025. Demnitarul este de părere că obiectivul ministerului şi al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este unul realist.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că obiectivul instituției în anul 2025 este realizarea a cel puțin 250 de kilometri de autostradă și drum de mare viteză. Ar trebui să fie ușor, a explicat demnitarul, informează Mediafax.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi că obiectivul ministerului și al companiei de drumuri este realist.

„Eu sper ca anul acesta să ajungem la 250 de km, trebuie să fie ușor să atingem această bornă, aceasta este ceea ce ne am propus noi și compania de drumuri, este perfect realizabil”, a spus Sorin Grindeanu.

Anul trecut, au fost inaugurați aproape 200 de kilometri de drum expres și de autostradă.

Asociația Pro Infrastructură estimează că, în mod cert, 157 de kilometri de autostradă și drum expres vor fi deschiși traficului în 2025. Totuși, ONG-ul nu exclude un scenariu optimist, în care România ar putea ajunge la peste 200 de kilometri, iar într-un caz „super-optimist”, chiar la 280 de kilometri.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !