Din judeţ

Cătălin Dan Popa vrea acordarea de premii pentru copiii din Prejmer

Sebastian Dan

Cătălin Dan Popa,  consilier local și președinte PMP Prejmer, a declarat, într-o conferință de presă, că a depus documentele pentru un proiect de hotărâre de Consiliu Local în vederea acodării de premii pentru tinerii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade naţionale pe plan judeţean, naţional şi chiar internaţional.

Domeniile pentru care dorește acordarea acestor recompense sunt învățământ, sport, cultură, social, ştiinţă tehnică, activitate de cercetare. El spune că sunt câteva zeci de elevi care au obținut rezultate deosebite la nivel naţional.

„Vineri are loc aprobarea bugetului, iar de la capitolele de învățământ  și sport se pot aloca fondurile necesare. În comisii vom stabili cuantumul, care va fi de câteva sute de lei pentru fiecare elev în parte. Ințiativa este sprijinită de șapte consilieri din opoziția locală, dar suntem convinși că și cei din PNL vor susține această ințiativă”, a declarat Cătălin Dan Popa.