Primvicepreşedintele PSD Braşov, Cătălin Leonte, a comentat ironic anunţul făcut de şeful Agenţiei Metropolitane, Dragoş David (primvicepreşedinte PDL) privind implementarea unui program privind transportul ecologic din centrul Braşovului.
„Exista un astfel de transport ecologic, dar a fost aproape desfiinţat. Mă refer la tramvaiul care lega uzina Rulmentul de cartierul Steagu şi la liniile de troleibuz, care au fost aproape toate anulate. Domnul primar George Scripcaru. şeful de partid al dl-ui. David, scria în programul electoral trecut că are în vedere construirea unui tramvai uşor pentru locuitorii din Noua, pe traseul Poienelor, Carpaţi, Roman SA, strada Lacurilor. Dar nu s-a făcut nimic, ba dimpotrivă, au fost cumpărate autobuze care sunt la fel de poluante în locul unor tramvaie sau troleibuze. Măcar să fi luat nişte maşini hibrid. Este o incoerenţă totală în ceea ce priveşte transportul public“, a declarat Leonte.