Consilierul local Cătălin Anton a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că la cluburile FC Braşov şi Corona, care se doresc zone sportive de performanţă ale Braşovului, sunt în continuare probleme. Asta în contextul în care acestea vin să ceră Consiliului Local „bani peste bani”, iar sportivi din Braşov sunt tot mai puţini.
„Discuţia iniţială în Consiliul Local a fost că fotbalul se va orienta în timp către sponsori privaţi, pentru a degreva bugetul local. Bugetul pentru sezonul 2022-2023 a fost aproape cel mai mare din Liga a II-a, iar obiectivele stabilite de a ne califica în playoff nu au fost îndeplinite, ca să nu mai spunem de cel stabilit de antrenorul Dan Alexa, de a promova în Liga I.
Astfel, se justifică o dare de seamă din partea conducerii clubului să aflăm şi noi, nu din presă, care au fost măsurile luate ca urmare a neîndeplinirii obiectivului propus, cine a prelungit contractele, cine a prelungit/negociat contractele jucătorilor, care au avut salariile cele mai mari din Liga a II-a, echivalente cu ce plateşte Farul Constanţa, campioana României!
Există și situații ciudate, în care un jucător care nu a jucat un minut pentru FC Braşov să primească 40.000 euro, după câştigarea litigiului în instanţă? Ce face greşit clubul şi braşovenii plătesc degeaba, în loc să facem şcoli, grădiniţe, creşe, canalizari, asfaltări, iluminat public etc.?”, a întrebat public Cătălin Anton nu doar conducerile cluburilor, ci și pe cei din fruntea Primăriei Brașov, în speță pe Allen Coliban, cel care promitea în campania electorală că elimină politicul din sport, iar când a ajuns la putere a făcut exact contrariul.
„Aceeaşi netransparenţă o regăsim şi la Corona, salarii imense pentru jucători, antrenori şi personalul din conducere. Am dat până acum aproape 30 milioane de lei şi vor să mai ceară bani. Dar nimeni nu spune nimic despre multiplele sesizări cu privire la contracte şi alte aspecte organizatorice şi de reprezentare ale actualei conduceri, care în frunte cu domnul Dedu, promovează cu sârg sportivi care nu sunt din Braşov pe bani foarte mulţi, contracte care nu se cunosc bineînţeles, pe care le ştie doar Coliban”, a afirmat consilierul liberal.