Cătălin Alexa scapă de arest preventiv. Decizie definitivă a instanței

Cătălin Alexa scapă de arest preventiv. Decizie definitivă a instanței

Magistrații Curții de Apel Brașov au admis astăzi contestația ridicată de Cătălin Alexa, prin avocat, în privința mandatului de arest preventiv solicitată de procurori.

Avocatul lui Alexa, Vlad Munteanu-Bumbea, a declarat pentru newsbv.ro: „Motivarea încă nu o avem, astfel că nu știm care dintre argumentele noastee au fost îmbrățișate de către instanță. Noi am ridicat mai multe probleme, atât în legătură cu modul în care s-a desfășurat urmărirea penală în cauză, cât și cu privire la temeinicia acuazațiilor formulate”.

Decizia pe scurt a instanței: „Admite contestaţia declarată de inculpatul Alexa Cătălin împotriva încheierii de şedinţă nr. 51/UP din data de 26 mai 2020, pronunţată de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi de la Tribunalul Braşov, pe care o desfiinţează cu privire la acest inculpat. Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, ST Braşov, faţă de inculpatul Alexa Cătălin. Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 2 iunie 2020”.

https://newsbv.ro/2020/05/26/liderul-clanului-alexa-a-primit-mandat-de-arestare-in-lipsa/
https://newsbv.ro/2020/02/14/surpriza-in-cazul-mascatilor-care-au-intrat-la-adresa-gresita-lider-de-clan-urmarit-international-pozat-in-curtea-unui-consilier-pnl-din-brasov-partener-in-6-firme-cu-interlopii/
Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Accident spectaculos în Giurgiu: Un SUV a intrat în 2 maşini parcate şi s-a răsturnat. Şoferul, pozitiv la drugtest (VIDEO)

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov