Din judeţ

Castelul Bran şi Cetăţile Fărăgaş, Feldioara şi Râşnov, la Târgul European al Castelelor

Gabriela Bunghez

Castelul Bran şi Cetăţile Fărăgaş, Feldioara şi Râşnov  vor fi prezente cu standuri la Târgul European al Castelelor, la Castelul Corvinilor.

Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi gazda unei noi ediţii a Târgului European al Castelelor, în perioada 26-27 mai, în curtea exterioară a monumentului medieval, transmite Agerpres.

Potrivit Primăriei Hunedoara, la acest eveniment îşi vor prezenta ofertele turistice 18 castele şi muzee din ţară, între care se înscriu nume cunoscute cum sunt Cetatea Alba Carolina, Castelul Bran, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Naţional Brukenthal, Cetatea de Scaun a Sucevei şi Muzeul Castelul Corvinilor.

Pe lângă vizitarea standurilor dedicate, publicul este aşteptat să ia parte la diverse programe interactive, tir cu arcul, dansuri şi prezentări de ţinute medievale. Nu vor lipsi spectacole cu efecte pirotehnice şi de cascadorie, precum şi lupte cavalereşti între Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Cavalerii Cetăţii Roşii – Sibiu, dar şi lecţii de tir cu arcul şi lecţii de spadă. 

Târgul European al Castelelor, aflat la ediţia a VIII-a, se va deschide oficial vineri, 26 mai, la ora 10.00, iar programul de vizitare în cele două zile ale manifestării a fost stabilit între orele 10.00 -20.00.

Cetăți, castele şi muzee, prezente la Târgul European al Castelelor

La ediția din acest an a ”Târgului European al Castelelor”, îşi vor spune povestea, la standuri:

  • Cetatea Alba Carolina
  • Castelul Bran
  • Castelul Karolyi – Carei
  • Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva
  • Cetatea Medievală Mălăieşti
  • Palatul Brukenthal, Muzeul Naţional Brukenthal
  • Cetatea Feldioara
  • Cetatea medievală Râşnov
  • Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte – Potlogi
  • Cetatea Fărăgaş
  • Castelul Teleki
  • Cetatea Deva
  • Muzeul Memorial „Octavian Goga”
  • Cetatea de Scaun a Sucevei
  • Castelul Sturdza – Miclăuşeni
  • Cetatea Ardud
  • Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică a Judeţului Hunedoara
  • Muzeul Castelul Corvinilor.

Participarea publicului la acest eveniment este gratuită.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI