Social

Case de până la 150 mp în mediul rural, cu notificarea primăriei. Noul Cod al urbanismului intră în vigoare pe 25 august

NewsBv

Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor schimbă regulile pentru anumite construcții din mediul rural. Publicat în Monitorul Oficial la 10 august 2026, actul normativ va intra în vigoare pe 25 august și introduce o procedură simplificată de notificare pentru anumite locuințe și anexe. În cazul unor construcții de mici dimensiuni, legea permite efectuarea lucrărilor fără nicio formalitate.

Noile prevederi nu înseamnă însă că orice casă sau anexă poate fi construită fără autorizație ori fără respectarea regulilor de urbanism. Amplasamentul, suprafața, regimul de înălțime, tipul construcției și respectarea documentațiilor urbanistice sunt esențiale.

Ce se poate construi în mediul rural doar prin notificarea primăriei

Potrivit noului Cod, anumite construcții noi situate în mediul rural pot fi realizate prin procedura simplificată a notificării, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Printre acestea se află construcțiile exterioare locuințelor unifamiliale, precum: