
La începutul lunii septembrie Căsuța Boierului Ilie de la Cisnădioara, județul Sibiu, a aniversat un an de la deschidere. Ineditul obiectiv turistic a fost vizitat în acest timp de aproximativ 30.000 de turiști, antreprenorul Emil Ilie Bratu, proprietarul căsuței, declarând pentru Turnul Sfatului că este foarte mulțumit și deja are planuri de extindere.
În special în weekend-uri, aproape că nu mai există turiști în Cisnădioara care să nu meargă să vadă și casa Boierului Ilie. Motiv pentru care sunt în plan investiții de jumătate de milion de euro. Dar cu răbdare, în timp.
”Ca planuri, dorim să ne apucăm de interiorul casei. De fapt, acesta a fost planul de bun început. Investiția am evaluat-o la 500.000 de euro, deci trebuie să avem puțină răbdare. Scopul este să pregătim câteva camere în casă pentru vizitat, unde turiștii să se poată relaxa, precum o sală de mese, o sufragerie și altele. De asemenea plănuim să deschidem un mic restaurant, iar cafeneaua o mutăm înăuntru. Iar, într-un final, o să oferim și cazare, probabil vom avea șase camere pentru oaspeți. Pe termen lung analizăm posibilitatea de a mai construit câteva căsuțe în curte săpate sub pământ, în același stil, astfel încât să avem un sat întreg” a explicat proprietarul.
Pentru că nu totul este numai lapte și miere, Ilie Bratu a ținut să-și exprime dezamăgirea față de atitudinea statului român, care ”a închis Valea Oltului și a blocat accesul Sibiului în cea mai importantă lună a anului pentru turism”.
Sursa: g4media.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!