Casa „Gheorghe Nica”, de pe strada Sfântul Ioan din Braşov, ridicată în secolul al XIX-lea, este scoasă la vânzare de divizia imobiliară a casei de licitaţii Artmark.
Potrivit Artmark Historical Estate, imobilul este evaluat la circa 1,2 milioane de euro, având o suprafață construită de 1.350 de metri patrati.
Casa „Gheorghe Nica”, subiectul unei reconversii în pensiune sau hotel, are 15 camere şi 13 băi și este scoasă la vânzare pornind de la 1,05 milioane de euro.
Monumentul istoric de categorie B se află în cartierul Cetate (Innere Stadt) din Braşov, pe strada Sf. Ioan, care face legătura între cele mai importante străzi din zona veche: Republicii (fostă Purzengasse) şi Mureşenilor (fostă Klostergasse), informează news.ro.
Casa de pe strada Sfântul Ioan nr. 11 a fost construită spre sfârşitul sec. XIX şi modernizată la finalul perioadei antebelice, în stil modernist, cu accente mediteraneene.
Clădirea beneficiază de un proiect de schimbare a destinaţiei din locuinţă în hotel/ pensiune cu 12 camere, realizat de un birou de arhitectură în anul 2016. Există autorizaţie de construcţie valabilă până în august 2020. Proiectul de remodelare a ansamblului şi amenajare include transformarea podului în 5 camere de cazare cu baie proprie şi compartimentarea subsolului în: zonă de spa cu jacuzzi, duşuri şi vestiare, spaţii depozitare, camere tehnice, spălătorie şi uscătorie.
Casa este complet consolidată – au fost efectuate subzidiri, cămăşuiri, au fost montat centuri, borduri metalice pentru golurile de uşă şi geam, au fost consolidate planşeele din lemn şi montate grinzi noi. Ultimul etaj şi acoperişul sunt complet schimbate, potrivit aceleiași surse.
Clădirea se distinge prin calităţile istorice, arhitecturale şi memoriale, fiind unul din puţinele imobile din Cetate care a păstrat în formă iniţială fostul spaţiu de producţie (tipografia), integrat locuinţei şi un inedit exemplu de clădire cu faţadă şi detalii de interior moderniste.
Primul proprietar cunoscut al casei a fost Bittermann Simon. În 1873, ca proprietar figura Nica J.G. (grafia numelui diferă: uneori apare scris Nicca, alteori Nika). Gheorghe I. Nica, comerciant, industriaş şi animator al vieţii culturale a românilor din Braşov şi din întreaga Ţară a Bârsei, care a sprijinit activitatea unor intelectuali, precum George Bariţiu, Andrei Mureşanu sau Iacob Mureşanu.
„Aici a trăit până la sfârşitul zilelor sale Gheorghe Nica”
Pe placa de pe clădirea de pe strada Sfântul Ioan, nr. 11, scrie : „Aici a trăit până la sfârşitul zilelor sale Gheorghe Nica, participant la revoluţia de la 1848, unul dintre fondatorii Casinei Române şi al liceului din Braşov, editorul primei pravile comerciale româneşti. În această casă au fost puse bazele Gazetei de Transilvania şi ale tipografiei din Braşov”.
Tot în această casă, în 1848 revoluţionarii moldoveni au redactat „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”, în care sunt prevăzute desfiinţarea iobăgiei, împroprietărirea ţăranilor, unirea Moldovei cu Valahia.
Foto: news.ro
