Primarul Allen Coliban (USR) se afundă tot mai mult în minciuni. Ieri, la B1TV, a venit cu câteva scuze care să explice faptul că a greșit că a scris că a terminat Facultatea de Automatică și Calculatoare din București, că de fapt adevărul este că nu a absolvit toți anii și că a fost exmatriculat „administrativ”.
Referitor la declarațiile profesorilor de la Facultatea de Automatică și Calculatoare, conform cărora ar fi fost exmatriculat, primarul Brașovului a explicat: „În anul 2005, am întrerupt studiile, am decis să nu îmi mai dau licența și să nu mai merg pe acest drum deși aveam, într-o proporție mare, lucrarea scrisă și un profesor coordonator (păi înainte de a scrie lucrarea, nu era firesc să se rezolve restanțele? ). În anul 2009, am fost exmatriculat fără a mi se aduce la cunoștință acest lucru. L-am aflat și eu, dar oricum este un pas absolut normal, atunci când nu îți finalizezi studiile după un număr de ani, din punct de vedere administrativ ca facultatea să ia această decizie. Altfel rămâi de-a pururi în registrele facultății. Prin urmare, este o exmatriculare administrativă, nu are legătură cu activitatea academică, cu procesul de învățământ în sine. S-a produs la patru ani după ce eu renunțasem la a mai frecventa cursurile și a mai merge la facultate”.
Într-un acces de sinceritate, în vâltoare acuzațiilor că și-a falsificat CV-ul, Coliban spune: „Nu pretind că aș fi inginer”
Iată ce a mai declarat la B1TV: „Toată situația de față este, cu siguranță, o greșeală pe care o regret. Este o eroare de comunicare, în primul rând, faptul că exprimând lucrurile în felul acesta în CV, automat au fost preluate pe diverse canale ca fiind absolvent al acestei facultăți. Îmi cer scuze pentru această greșeală, mi-o asum, îmi pare rău pentru ea. Nu pretind că aș fi inginer, am urmat cinci ani cursurile aceste facultăți. (…) La capitolul studii sunt universitățile urmate. Am actualizat, am făcut clar acest lucru, ar fi trebuit să-l fac, probabil, mai devreme, faptul că prima dintre ele este fără licență (respectiv Facultatea de Automatică și Calculatoare – n.a.)”.
Nu pretinde, dar a candidat la Senat ca inginer!
După cum veți vedea în documentele de mai jos, Allen Coliban a candidat ca inginer (!!!???) la Senat. Important este să aveți în vedere și procedura prin care Biroul Electoral Județean valideaza candidaturile.
Astfel, fiecare candidat trebuie să completeze o „Declarație de acceptare a candidaturii”, unde trebuie completată și profesia, dar și ocupația (activitatea desfășurată). Modelul acestei declarații de la alegerile din 2016 se regăsește pe site-ul Biroului Electoral Central AICI!
Pe baza acestor declarații de acceptare și în funcție de deciziile partidului, se întocmește un tabel, semnat și ștampilat de partid, în ordinea candidaților de pe listele pentru alegeri.
Aceste documente sunt verificate apoi de Biroul Electoral Județean, care emite o decizie privind admiterea candidaturilor. În cazul de față, Decizia nr. 18/28.10.2016.


Surpriza cea mai mare este tabelul cu candidați:

În continuare, rămâne de neînțeles de ce și-a mistificat CV-ul și de ce nu a candidat la Senat ca absolvent de Management, la Universitatea Transilvania.
Și pentru că a terminat Colegiul Național „Andrei Șaguna”, îi reamintim versurile refrenului imnului liceului:
„Căci suntem toţi urmaşii lui Şaguna
Urâm în viaţă lenea şi minciuna”
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!