De anul viitor, Braşovul va fi un oraş mult mai sigur, după ce Primăria Braşov va implementa sistemul de modernizare a iluminat public şi creşterea siguranţei pe străzi pentru care a obţinut o finanţare europeană de peste 10 milioane de lei.
În cadrul acestui proiect, vor fi montate 42 de camere la care vor fi conectate şi butoane de panică. Astfel, dacă cineva este în pericol prin simpla apăsare a acestui buton, poliţia va fi alertată şi va putea interveni într-un timp foarte scurt. Zonele alese de edili pentru montarea acestui sistem sunt cele care au un trafic destul de intens şi unde există riscul apariţiei unor incidente şi unde de altfel, s-au semnalat diverse probleme infracţionale. Astfel de camere vor fi montate, de exemplu, în marile parcuri din oraş, cum ar fi Parcul Central, Parcul Trandafirilor sau Parcul Sportiv Tractoru. Totodată, şi în zona exterioară a Gării centrale vor fi montate o serie de camere, ţinând cont că este o zonă cu o infracţionalitate ridicată şi unde în special pe timp de seară sau noaptea îşi fac veacul fel de fel de persoane dubioase.
Cele mai multe camere vor fi tot în centru
Şi zona de Sub Tâmpa va fi supravegheată video începând de anul viitor, ţinând cont că este un loc de întâlnire al diferitor grupuri de tineri şi au fost semnalate o serie de incidente. Nu în ultimul rând, întreg Centrul Vechi va fi supravegheat de astfel de „ochi virtuali” care le vor veni în sprijinul poliţiştilor pentru a-i prinde pe infractori. Sistemele existente în oraş, cum ar fi cel de la Modarom, şi-au dovedit eficienţa în cazul izbucnirii unor scandaluri în care s-au tras chiar şi focuri de armă. Pentru că zona era supravegheată video din dispeceratul Poliţiei Locale s-a putut interveni într-un timp foarte scurt, fără ca lucrurile să degenereze. Camere de supraveghere vor fi montate şi în Piaţa Sfatului, în Piaţa Unirii, Livada Poştei, în zona Modarom, dar şi la intersecţia străzii Republicii cu Michael Weiss sau Diaconu Coresi.
Valoarea totală a proiectului este de 10.870.030,32 lei, din care finanţare nerambursabilă în valoare de 10.652.629,71 lei, reprezentând 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – ,,Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”. Reprezentanţii Primăriei au întocmit documentaţia pentru lansarea licitaţiei în vederea montării noilor sisteme, aceasta fiind în curs de avizare la ANRMAP. Astfel, după termenul legal de analiză a documentelor de către Autoritate, care este de 14 zile, anunţul va fi postat pe SEAP, iar acest lucru s-ar putea întâmpla săptămâna viitoare.
Iluminat „inteligent” pe 399 de străzi
Soluţia tehnică ce urmează a fi proiectată va conţine un subsistem de telegestiune a iluminatului public instalat pe stâlpi. Practic, modulele de telegestiune se vor monta în lampă sau în partea inferioară a stâlpilor de iluminat stradal, intercalându-se pe alimentarea cu energie electrică a surselor de iluminat, având rolul de a porni iluminatul la un singur stâlp sau la mai mulţi, în funcţie de necesităţi, sau de a diminua fluxul luminos prin funcţia de „dimming”. Becurile vor avea o intensitate mai mare pe timp de noapte, iar când se luminează intensitatea acestora va fi redusă, automat. Totodată, va exista posibilitatea de a detecta echipamentele care nu funcţionează sau funcţionează defectuos. În total, sunt 10.481 de stâlpi de pe 399 de străzi, care vor fi dotaţi cu noile sisteme. „Este un proiect important pentru noi, mai ales că înseamnă creşterea calităţii iluminatului public, prin faptul că se vor obţine informaţii în timp real privind disfunţionalităţile din sistem, astfel că se va putea interveni în cel mai scurt timp pentru remedierea defecţiunilor. De asemenea, costurile vor fi reduse prin diminuarea valorii facturilor de energie electrică, dar şi prin creşterea duratei de funcţionare a corpurilor de iluminat. Sperăm ca procedura de atribuire să fie finalizată cât mai repede, astfel încât acest sistem să devină funcţional. Nu trebuie să uităm că proiectul are şi o componentă ce presupune siguranţa cetăţeanului, prin instalarea camerelor de supraveghere şi a butoanelor de panică. În acest mod, atât braşovenii, cât şi turiştii se vor simţi în siguranţă”, a precizat primarul George Scripcaru.