Eveniment

Cardurile sociale: Începe alimentarea cu tranşa de 250 lei din iunie

Gabriela Bunghez

O nouă tranșă în valoare de 250 de lei va fi încărcată pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”.

Voucherele sociale vor fi alimentate din nou cu câte 250 lei la data de 15 iunie, potrivit ministrului Marcel Boloş.

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a transmis că începând de joi, 15 iunie, se va vira o nouă tranșă pe cardurile sociale.

Astfel, începând de astăzi va fi transferată o nouă tranșă în valoare de 250 de lei pentru toți beneficiarii de carduri pentru alimente și mese calde, a explicat Marcel Boloș.

Potrivit anunțului făcut de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, de acest ajutor beneficiază 2,4 milioane de persoane, fiind vorba de 600 de milioane de lei.

„Încărcăm o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile pentru alimente şi mese calde: de la 15 iunie vom transfera 600 de milioane de lei cătrei toţi cei 2,4 milioane de beneficiari eligibili”, a transmis Marcel Boloş pe Facebook.

Cardurile sociale pot fi folosite pentru a achiziționa alimente de bază, precum și pentru a putea achita mesele calde, la restaurant sau în alte locuri în care pot beneficia de acest serviciu.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI