Eveniment

Cardurile pentru alimente și mese calde au fost încărcate cu o nouă tranșă

Gabriela Bunghez

Cardurile pentru alimente și mese calde au fost încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei, anunță MIPE.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a virat marți suma de 623.874.750 lei pentru alimentarea a 2.406.112 de carduri sociale cu a doua tranșă de 250 de lei din 2023 oferită prin programul „Sprijin pentru România”.

Anul acesta se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, o dată la două luni.

Ministrul Marcel Boloș a spus că ministerul a urgentat procedurile pentru ca sprijinul să ajungă înainte de Paște”

„Astăzi au fost virate sumele pentru a doua tranșă de anul acesta, adică a tranșa a VI-a din program, de care vor beneficiază peste 2,4 milioane de români. I-am rugat în mod expres pe colegii mei să facă toate diligențele pentru ca cei 250 de lei să ajungă la oameni cu două săptămâni înainte față de cum era stabilit, pentru ca românii vulnerabili să nu aibă pe cap grija mesei de Paște, ci să se poată concentra pe purificarea şi transformarea sufletului, rugăciune și fapte bune. De asemenea, din 23 martie am început distirbuirea unei noi tranșe de pachete alimentare, deși planificarea era făcută pentru luna aprilie, tocmai pentru ca beneficiarii să aibă și cei 250 de lei și un pachet de 25 kg alimente înainte de sărbători”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).

Lista beneficiarilor, actualizată

Separat de cei 2.406.112 de români care au deja card, au fost incluse pe listele de beneficiari eligibili actualizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale alte 89.387 persoane, pentru care urmează să se emită și distribuie cardul în cursul lunii viitoare.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

În cursul anului trecut, românii eligibili au primit alte patru tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, ultima fiind virată în data de 19 decembrie 2022 pentru 2.368.907 de români.

O nouă tranșă de pachete alimentare

O nouă tranșă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse românești, distribuită în această primăvară.

În martie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început distribuția celei de‑a VI‑a tranșe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Preconizăm că acestea vor ajunge pa peste 900.000 români înainte de sărbătorile pascale.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI