Caravana SMURD “Fii pregătit !” va ajunge la Braşov, pentru a doua oară, în perioada 07 – 08 octombrie, în parcarea Coresi Shoppping Resort, unde se vor organiza cursuri de instruire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă.
Proiectul este inițiat de Fundația pentru SMURD și derulat cu sprijinul fundației unei companii de telefonie mobilă din România.
Caravana constă în deplasarea unui centru de formare mobil în care se vor organiza cursuri de instruire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă.
Centrul mobil este construit pe structura unui tir, are o sală de şcolarizare cu o capacitate de de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.
În cele două zile, participanții vor putea urmări filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va fi prezentat modulul de comportare în cazul dezastrelor naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii etc., precum şi a măsurilor prin care populaţia se poate pregăti pentru a le face față, iar paramedicii SMURD din cadrul ISUJ Braşov vor prezenta măsuri de prim-ajutor în diferite situaţii.
Activităţile sunt planificate a se desfăşura în zilele de 07 şi 08 octombrie, între orele 10.00 – 18.00.