Caravana SMURD ,,Fii pregătit” și Centrul Mobil de Instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență ajung astăzi la Ghimbav.
Astăzi, 14 septembrie 2023, Caravana SMURD și Centrul Mobil pentru răspuns în situații de urgență vor fi aproape de ghimbăşeni.
Caravana SMURD „ Fii pregătit” și Centrul Mobil vor fi prezente în parcarea Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, între orele 10:00 – 18:00.
„Cei care ne trec pragul vor fi instruiti în acordarea primului ajutor medical de bază, în tehnici de stingere a incendiilor în locuințe și vor primi informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență”, transmit organizatorii.
Centrul mobil are echipamente inteligente ce stimulează situaţii de urgenţă complexe precum incendiile din locuinţe, un pachet pentru condiţii meteo extreme sau simularea realist a unui cutremur şi a modalităţii în care acesta se percepe într-o casă sau într-un apartament.
Aceste centre mobile pot fi folosite pentru a organiza cursuri diverse de instruire medicală, atât pentru populație, cât și pentru profesioniștii din cadrul sistemului de urgență. Participarea doritorilor la informații și cursuri de pregătire asigură creșterea capacității acestora de a reacționa corespunzător în situațiilor neprevăzute (inundații, incendii, și cutremur).
Trecându-le pragul, veți fi instruiți în acordarea primului ajutor medical de bază, în tehnici de stingere a incendiilor în locuințe și veți primi informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI