Caravana de Sănătate organizată de Crucea Roşie a pornit la drum şi va ajunge în 14 județe din țară, între care şi Braşovul.
Societatea Naţională de Cruce Roşie Română în parteneriat cu Crucea Roşie Franceză a lansat, joi, a doua ediție a proiectului “Caravana de Sănătate”, o iniţiativă prin care şase cabinete medicale mobile vor parcurge 14 judeţe şi vor oferi servicii medicale persoanelor din comunităţi izolate, dar şi cetăţenilor ucrainiei stabiliţi pe teritoriul României.
Șase cabinete medicale mobile dotate cu echipamente performante vor ajunge în 14 județe din România și vor asigura consultații medicale direct în comunitate, oferind astfel șansa de a depista la timp afecțiuni care pun viața în pericol.
În funcție de analiza de nevoi din fiecare comunitate, o echipă multidisciplinară formată din medici specialiști, asistenți medicali și voluntari ai Crucii Roșii Române vor evalua starea de sănătate a beneficiarilor prin analize medicale de bază și vor oferi consultații de medicină generală, pediatrie, ginecologie, optică medicală, stomatologie, precum și alte specializări.
Prima oprire a Caravanei de Sănătate va fi în județul Galați, pe 12 iunie.
Până la finalul proiectului, în luna august 2024, echipa Crucii Roșii Române va ajunge în județele Călărași, Constanța, Tulcea, Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Brașov, Sibiu și Cluj.
Centru de promovare a sănătății, în Braşov
În paralel cu cabinetele medicale mobile, Crucea Roșie Română a înființat centre de promovare a sănătății în cinci județe – Brașov, București Constanța, Iași și Satu Mare.
Aceste centre oferă servicii medicale primare și asistență psihosocială, adresând nevoile complexe ale comunităților și contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate a acestora.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI