
Cei care îşi planifică excursii la Canionul „Şapte Scări” din munţii Piatra Mare, trebuie să ştie că acesta a fost declarat „impracticabil”, până când se vor face reparaţiile necesare.
Pe pagina oficială de Facebook a Canionului Șapte Scări a fost anunțat faptul că acesta a fost închis, începând cu 11 februarie, din cauza căderilor de gheață care au distrus prima pasarelă.
Urmează să se facă reparaţiile necesare pentru ca obiectivul turistic să poată fi vizitat în continuare. Canionul ar putea fi redeschis la începutul lunii martie.
Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcar situat în Masivul Piatra Mare. Lungimea acestuia este de 160 de metri, cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 1.050 de metri.
Defileul este format din şapte scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele şi care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări creşte.
În urmă cu aproape patru ani, Canionul „Şapte Scări“ a fost reabilitat în totalitate. Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele a investit aproximativ 300.000 de lei în reabilitarea totală a Canionului, după ce acesta a fost lăsat în paragină mai mulţi ani.
Foto: adevarul.ro