Federația Română de Scrabble (FRSc) organizează cea de-a treia etapă a Campionatului Național Individual de Scrabble pentru Seniori, penultima înaintea turneului final ce se va desfășura la sfârșitul lunii noiembrie la București.
Competiția se desfășoară de astăzi, 24 septembrie, până duminică, 26 septembrie 2021 și este găzduită de Hotelul Poiana Ursului din Poiana Brașov.
La concurs participă jucători legitimaţi la cluburile de scrabble afiliate la FRSc, fiind așteptați cei mai bun competitori din toată țara.
Înaintea acestei etape clasamentul este următorul:
- pe primul loc se situează Dan Laurențiu Sandu (CSM București)
- pe locul al doilea – Alexandru Lăcătîș (Universitatea Cluj)
- pe locul al treilea – Cătălin Caba (Universitatea Cluj).
Programul competițiilor se va desfășura astfel:
- vineri, toată ziua, vor avea loc partidele de libere
- sâmbătă – probele de duplicat clasic și completiv, dar și proba de anticipație
- duminică – proba de compunere și duplicatul eliptic.
Tot duminică, în jurul orei 13.00, se va organiza festivitatea de premiere.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!